- Florin Cîțu trimite Corpul de control la Apele Române în cazul chelneriței angajate ca inginer.
- Tânăra angajată la Apele Române nu a reuşit să răspundă unor întrebări banale, puse de un director tehnic.
Premierul Florin Cîțu a trimis Corpul de Control la Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad, pentru a verifică modul în care o fostă ospătăriță, fără experiență, a fost angajată la departamentul care se ocupă de apărarea contra inundațiilor.
Prim-ministrul Florin Cîțu a trimis Corpul de Control al premierului la Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad, pentru a verifică modul în care o persoană fără calificare și fără experiență a fost angajată la departamentul care se ocupă cu protecția împotriva inundațiilor. Cîțu anunță măsuri împotriva celor care au greșit.
Cîțu: „Fără nepotisme și fără conflict de interese”
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, am cerut Corpului de Control al Prim-Minstrului să investigheze situația de la Apele Române.
În mandatul meu, așa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competență și transparență. Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere, este pentru toți cei care lucrează în sectorul public: fără penali în funcții publice, profesioniști, fără nepotisme și fără conflict de interese”, a anunțat Cîțu, pe Facebook.
Rezultatele anchetei vor fi cunoscute peste câteva zile.
Marius Spînu: „Noi, profesorii universitari, suntem complici”
Marius Spînu e lector universitar la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași și fost deputat. El a scris pe Facebook despre acest caz că „Noi, profesorii universitari, suntem complici, pentru că niște analfabeți funcțional au diplome, iar pe baza lor se pot angaja în funcții publice”.
Marius Spînu: „Să vă dau un exemplu. Când începi să construieși ceva, o casă, primul lucru pe care trebuie să-l pui este fundația. Din nefericire, pentru toți acești impostori care ne conduc, fundația lor este dată de diploma universitară.”
„Noi suntem primii vinovați, noi profesorii. Vorbesc de mediul universitar și este părearea mea. Nu o atribui universității în care lucrez. (..) Acești oameni, mulți dintre ei, cred că sunt analfabeți funcționali.”
„În toată România, s-au coborât din punctul meu de vedere, standardele, inclusiv la nivel universitar.”