Premierul Ciucă a vorbit despre recensământ. Sunt probleme în marile orașe ale României

recensământ

recensământ

Premierul Nicolae Ciucă anunţă că sunt probleme cu desfăşurarea recensământului în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi şi le-a cerut autorităţilor locale să intervină, inclusiv prin mutarea unor recenzori dintr-un judeţ în altul.

Recensământul populaţiei şi al locuinţei se va finaliza pe 31 iulie după ce autorităţile au decis să prelungească termenul cu o săptămână.

„Ne apropiem de finalizarea recensământului. Acesta trebuie finalizat până pe data de pe 31 iulie, în conformitate cu legea şi cu angajamentele pe care le-am avut cu programul Băncii Mondiale. Ca atare, din datele pe care le am, în momentul de faţă, peste 85% din recensământ s-a desfăşurat, ceea ce poate să constituie un grad satisfăcător. Mai sunt câteva zile până la sfârşitul lunii; cred că putem, prin intermediul autorităţile locale – prefecturi, primăriile -, prin sprijinul pe care îl pot acorda de la o localitate la alta, dintr-un judeţ în altul, cu recenzori, să asigurăm finalizarea acestui demers”, a declarat, vineri, premierul Nicolae Ciucă.

Potrivit prim-ministrului, probleme sunt în trei mari orașe.

„Sunt probleme, din ceea ce am primit noi până acum, în municipiul Bucureşti, în Timişoara şi în Iaşi, ca atare, rog să se ia măsuri la nivelul acestor localităţi. Ştiu că în Bucureşti au fost aduşi recenzori din Călăraşi, poate şi celelalte judeţe pot să dea o mână de ajutor, astfel încât să se finalizeze aşa cum se cuvine. Am discutat cu preşedintele Institutului Naţional de Statistică. Are speranţa că, aşa cum s-au derulat lucrurile, recensământul se va finaliza şi vom beneficia de datele de care avem nevoie”, a precizat premierul.

Exit mobile version