Premierul demisionar al Franţei, Edouard Philippe, vizat de o anchetă privind gestionarea crizei Covid-19

- Premierul demisionar Edouard Philippe şi doi foşti miniştri ai Sănătăţii din Franţa, Olivier Véran şi Agnès Buzyn, sunt vizaţi de o investigaţie privind gestionarea crizei coronavirusului
- Curtea de Justiţie a Republicii a admis nouă plângeri din totalul de 90 depuse în contextul crizei coronavirusului
- Edouard Philippe a anunţat că a luat act de anunţul anchetei şi a declarat că va furniza „toate răspunsurile necesare”
Premierul demisionar al Franţei, Edouard Philippe, şi doi foşti miniştri ai Sănătăţii, Olivier Véran şi Agnès Buzyn, sunt vizaţi de o investigaţie privind gestionarea crizei coronavirusului, potrivit cotidianului Le Monde.
Curtea de Justiţie a Republicii (CJR) a iniţiat o procedură de informare judiciară în cazul fostului premier Edouard Philippe şi al foştilor miniştri ai Sănătăţii Olivier Véran şi Agnès Buzyn, a declarat procurorul general al Curţii de Casaţie din Franţa, François Molins.
Guvernul Edouard Philippe a demisionat vineri. Agnès Buzyn a fost ministru al Sănătăţii în Guvernul Edouard Philippe din mai 2017 până în februarie 2020, fiind succedată de Olivier Véran. Preşedintele Emmanuel Macron nu poate fi tras la răspundere penală pentru acţiuni produse în timpul mandatului.
Curtea de Justiţie a Republicii a admis nouă plângeri din totalul de 90 depuse în contextul crizei coronavirusului. Reclamanţii denunţă punerea în pericol a vieţii, cazuri de omor prin neglijenţă şi refuzul oferirii de asistenţă medicală unor persoane aflate în pericol.
Premierul demisionar Edouard Philippe a anunţat, potrivit Agenţiei France-Presse, că a luat act de anunţul anchetei, subliniind că va furniza „toate răspunsurile necesare”.
În Franţa s-au înregistrat până în prezent 204.222 de cazuri de coronavirus şi 29.896 de decese, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).
- Cine te apără? Afli joi, alături de Andreea Soare și invitatul ei, Cornel Laurian Stoica, inspector general, Poliția de Frontieră
- România achiziționează de la Thales patru sisteme radar mobile, anunță MApN. Sistemele vor furniza, în timp real și în orice condiții meteo, date despre ținte către sistemele naționale și NATO de comandă și control
- Chetă pentru Bolojan
- Armistițiul negociat cu implicarea Melaniei Trump și a Papei Leon a început la Oleșki. Rusia a continuat bombardamentele asupra capitalei Ucrainei
- Liderii Finlandei și Norvegiei au discutat cu Putin, apoi cu Zelenski, despre pacea în Ucraina. Premierul Danemarcei critică inițiativa