- Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, vine miercuri, la Bucureşti, prima sa vizită de lucru în străinătate după numirea în funcţie.
- El va avea întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, precum şi cu preşedinţii Parlamentului, Alina Gorghiu şi Marcel Ciolacu.
- Totodată, prim-miniştrii Dorin Recean şi Nicolae Ciucă vor susţine declaraţii de presă.
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, vine miercuri, la Bucureşti, prima sa vizită de lucru în străinătate după numirea în funcţie. El va avea întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă, precum şi cu preşedinţii Parlamentului, Alina Gorghiu şi Marcel Ciolacu.
Dorin Recean face miercuri, 1 martie, prima sa vizită de lucru în străinătate după numirea în funcţia de prim-ministru. Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, prim-ministrul va avea întrevederi la Palatul Cotroceni cu preşedintele României, Klaus Iohannis, la Palatul Victoria cu omologul său român Nicolae Ciucă, precum şi la Palatul Parlamentului, întrevederi bilaterale cu Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului şi Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor a României, potrivit deschide.md.
Oficialii vor discuta subiecte de pe agenda bilaterală pentru aprofundarea relaţiei bilaterale, cu accent pe recuperarea economică şi dezvoltarea cooperării domeniul energetic, dar şi dezvoltarea proiectelor de infrastructură.
Totodată, prim-miniştrii Dorin Recean şi Nicolae Ciucă vor susţine declaraţii de presă.
Programul va mai cuprinde o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române şi Alteţa Sa Regală, Principele Radu, precum şi discuţii cu membrii Camerei de comerţ şi industrie româno-germane.
În cadrul vizitei la Bucureşti, premierul va fi însoţit de vicepremierul, ministrul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Dumitru Alaiba, ministra Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi , şi secretarul general al Guvernului, Artur Mija.
Oficialii din Republica Moldova vor participa şi la un evenimentul festiv al ambasadei Republicii Moldova la Bucureşti, organizat cu ocazia Zilei Mărţişorului.