- Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, și-a anunțat vineri demisia din funcție, după un mandat de un an și jumătate.
- Deputatul PAS Radu Marian a declarat că astăzi ar urma să fie anunțate mai multe „schimbări guvernamentale”.
- Guvernul Gavrilița a fost învestit în funcție în 6 august 2021, când a depus jurământul în fața președintei Maia Sandu.
Premierul Natalia Gavriliță și-a anunțat demisia din funcție printr-o declarație de presă. Ea a spus că dacă guvernul ar fi avut pe plan intern aceeași susținere pe care a simțit-o de la aprtenerii europeni, ar fi reușit să avanseze mai repede.
În acest moment, partidul PAS, fondat de președinta Maia Sandu, are o majoritate confortabilă în Parlament (63 de locuri din 101), astfel că e de așteptat ca viitorul candidat propus de Maia Sandu să treacă rapid de votul decisiv al Parlamentului. Președintele Maia Sandu vrea să îl impună ca premier pe Dorin Recean, consilier prezidențial pe teme de securitate și unul dintre oamenii săi loiali
„Dragi cetățeni, după un an și jumătate în fruntea acestui Guvern, a venit timpul să anunț demisia mea din această funcție. Dacă Guvernul ar fi avut acasă aceeași susținere și încredere pe care am simțit-o la partenerii noștri europeni, am fi reușit să avansăm mai mult și mai repede. Am știut să păstrăm calmul în Transnistria. Am păstrat pacea și stabilitatea economică a țării în ciuda agenților destabilizatori. Sunt mândră că am accelerat proiectele de infrastructură care stagnau din cauza incompetenței și corupției”, a declarat Natalia Gavrilița.