• Rezoluția Adunării Generale a ONU solicită retragerea imediată și completă a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei.
  • Dennis Francis speră ca Rusia să-și retragă trupele din Ucraina până în septembrie 2024 sau chiar mai devreme.
  • În prezent nu se întrevede o astfel de acțiune din partea Rusiei.
  • Președintele Adunării Generale a ONU a declarat că Rusia încalcă flagrant legile internaționale
  • Rusia deține președinția Consiliului de Securitate al ONU până pe 31 iulie 2024.

Președintele Adunării Generale a ONU, Dennis Francis, a spus într-un interviu cu Ukrinform că Rusia violează flagrant legile internaționale, iar Adunarea Generală a ONU va insista ca aceasta să-și retragă trupele din Ucraina.

Diplomatul a spus că Adunarea Generală, cel mai mare și cel mai democratic organism al Națiunilor Unite, a subliniat clar că Rusia încalcă principiile fundamentale ale organizației și că ONU așteaptă ca acest comportament „să fie corectat cât mai curând posibil”.

Rezoluția solicită retragerea imediată și completă a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Conform declarațiilor sale, „un stat nu poate încălca atât de flagrant legea și să se aștepte la 0 consecințe”.

Francis a reamintit faptul că Rusia deține președinția Consiliului de Securitate al ONU până pe 31 iulie 2024.

În septembrie, va fi desemnat un nou președinte al Adunării Generale al ONU, cu propria sa agendă, însă Francis asigură că Ucraina și războiul vor rămâne pe agenda ONU.

Francis speră ca autoritățile ruse să-și retragă trupele din Ucraina până în septembrie anul acesta sau chiar mai devreme, însă momentan, pare că nu se va întâmpla.

Cu toate acestea, diplomatul spune că acest lucru va rămâne o prioritate pe care va continua să insiste în cadrul Adunării Generale ale ONU.

Citește și