• Papa Francisc l-a primit pe Lula da Silva la Vatican.
  • Lula i-a adresat Suveranului Pontif invitația oficială de a participa la sărbătoarea ,,Círio de Nazaré” din luna octombrie, care va avea loc la Belém-Pará.
  • Președintele a sosit la Vatican însoțit de prima doamnă a Braziliei.

Papa Francisc a declarat că întâlnirea cu președintele Braziliei, Luiz Inácio Lula da Silva, care a avut loc miercuri la Vatican, a avut loc într-o atmosferă de ,,prietenie” , a anunțat Vaticanul, scrie presa internațională.

Cei doi pot fi văzuți îmbrățișându-se în fotografii împărtășite de fotograful președintelui brazilian pe 21 iunie. Președintele brazilian Lula da Silva i-a mulțumit Papei Francisc pentru ,,dialogul frumos” pe tema păcii, după o audiența privată la Vatican, miercuri.

,,Îi mulțumesc Papei Francisc pentru audiența de la Vatican și pentru frumoasa conversație despre pacea mondială” , a scris Lula pe Twitter.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Papa Francisc și Lula se cunosc de ani de zile. Francisc i-a scris o scrisoare lui Lula în mai 2019, când influentul om de stat a fost arestat pentru acuzații de corupție de care a fost ulterior achitat.

Potrivit Vaticanului, întâlnirea de 45 de minute de miercuri, la care a participat și soția lui Lula, a avut loc într-un birou de lângă Sala Paul al VI-lea și nu în palatul apostolic. Sala Paul al VI-lea este mai aproape de reședința lui Francisc, unde acesta se află în prezent în convalescență în urma unei operații abdominale la începutul acestei luni.

În timpul vizitei, Lula a discutat și cu arhiepiscopul Edgar Peña Parra, numărul doi în cadrul Secretariatului de Stat.

Papa l-a primit la Vatican pe președintele brazilian Lula da Silva

Printre subiectele de conversație s-au numărat situația socio-politică din Brazilia, promovarea păcii, războiul din Ucraina, lupta împotriva sărăciei și a inegalității, respectul pentru populația indigenă din Brazilia și protecția mediului înconjurător, a precizat Vaticanul într-un scurt comunicat.

Lula s-a întâlnit miercuri și cu președintele Italiei, Sergio Mattarella.

Potrivit Reuters, Lula a declarat pe 17 iunie că îl va invita pe Papa Francisc să facă o a doua vizită în Brazilia pentru Círio de Nazaré, un festival catolic care o onorează pe Fecioara Maria din Nazaret.

Prima călătorie internațională a Papei Francisc în calitate de papă, în 2013, a fost la Rio de Janeiro, Brazilia, pentru Ziua Mondială a Tineretului.

,,Vreau să-l invit din nou în Brazilia.” , a declarat Lula în timpul unui eveniment în statul Pará, potrivit Reuters. ,,Ar fi extraordinar dacă ar putea participa”.

La finalul întâlnirii dintre Papa Francisc și Lula din 21 iunie, prima doamnă a Braziliei, Rosângela Lula da Silva, i-a dăruit papei o statuie a Maicii Domnului din Nazaret.

Festivalul Círio de Nazaré din orașul Belém, situat în nordul țării, începe în luna august, iar principalele festivități se încheie cu o mare procesiune în a doua duminică din octombrie.

Festivalul anual este cea mai mare adunare religioasă din Brazilia, cu aproximativ 2 milioane de persoane care participă la procesiunea principală.

Sărbătoarea a început în 1793, după ce devoțiunea a fost adusă în Brazilia de către colonizatorii portughezi.

A fost înscrisă în 2013 în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO.

Citește și

2 companii californiene au obținut aprobarea SUA pentru puiul fabricat din celule cultivate, prima carne „cultivată în laborator” din țară