Preşedintele Comisiei juridice din Senat: Statul nu poate fi obligat să susțină pensii speciale

Impozitarea cu 90% a pensiilor speciale a fost respinsă de Senat. Reacția USR

Statul nu poate fi obligat să susţină pensii speciale pentru care nu există obligaţie constituţională, declară preşedinta Comisiei Juridice a Senatului, Iuliana Scântei (PNL), după ce Legislativul a eliminat miercuri pensiile speciale ale parlamentarilor.

Iuliana Scântei a declarat la RFI, în contextul eliminării pensiilor speciale ale parlamentarilor, că „CCR s-a mai pronunţat în 2010 pe o lege similară, care atunci prevedea recalcularea, plafonarea tuturor pensiilor speciale şi transformarea lor în pensii publice, recalculare care urma să aibă loc pentru viitor, deci nu pentru trecut”.

O lege potrivit principiului constituţional al neretroactivităţii nu se poate aplica pentru trecut. Asta ce înseamnă, în înţelesul uzual, că toate veniturile încasate de parlamentari care au ajuns la vârsta de pensionare şi deja primesc pensii nu vor putea fi solicitate înapoi. În privinţa încetării plăţilor curente, deci a pensiilor speciale aflate în plată, da, s-a considerat necesar că principiul echităţii urmărit pentru încetarea în viitor, acordarea în viitor a acestor pensii, trebuie să se aplice şi pentru cele care sunt în plată. Au existat mai multe discuţii sub aspectul unor posibile vicii de neconstituţionalitate, repet, însă, opinia unanim generală a fost aceea decursă din interpretarea Constituţiei. Constituţia nu garantează un drept la pensie specială, ci garantează dreptul la pensie, iar dreptul la pensie este corelat cu principiul contributivităţii, deci acea pensie din sistemul public”, explică Scântei.

Ea consideră că legea de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor este constituţională, atâta timp cât nu e contestată la CCR.

Este constituţională câtă vreme nu o critică nimeni la Curte şi câtă vreme Curtea va analiza temeinic atât jurisprudenţa prin care s-a pronunţat anterior exact pe alte proiecte de legi, cât şi Constituţia. Statul nu poate fi obligat să susţină pensii speciale pentru care nu există obligaţie constituţională”, completează Iuliana Scântei.

La remarca jurnalistului că articolul 15 din Constituţie spune clar că legea dispune numai pentru viitor, ceea ce face ca documentul adoptat miercuri de Parlament să aibă probleme de constituţionalitate, senatoarea PNL a răspuns: „Noi încetăm plăţile pentru viitor, nu pentru trecut, legea nu permite solicitarea drepturilor născute anterior şi prestate deja anterior, dar pentru viitor, pentru executarea unei obligaţii financiare a statului, care nu are temei constituţional, statul poate să revină asupra obligaţiilor asumate în trecut şi pentru viitor să nu le mai presteze. Repet, dreptul la pensie specială nu este un drept garantat de Constituţie”.

Exit mobile version