alephnews Vezi versiunea web

Președintele Donald Trump trimite 200 de soldați din Texas în Illinois

Diana Zlătescu · 8 oct. 2025, 10:09

Președintele Donald Trump trimite 200 de soldați din Texas în Illinois

Două sute de soldați ai Gărzii Naționale din Texas au sosit marți în Illinois, înaintea unei desfășurări planificate în Chicago, în ciuda opoziției guvernatorului democrat JB Pritzker și a oficialilor locali, transmite AFP. Trupele au fost mobilizate pentru a proteja „funcțiile, personalul și proprietățile federale” și vor rămâne inițial pe teren timp de 60 de zile.

Președintele Donald Trump a trimis deja trupe în Los Angeles, Washington, DC și Memphis, iar acum vizează și orașe precum Chicago și Portland, invocând puterile de urgență pentru a continua aceste desfășurări dacă instanțele sau guvernatorii se opun. Trump a justificat măsurile prin presupusa creștere a criminalității și tulburărilor, deși judecători au contestat aceste afirmații, susținând că situația nu corespunde realității.

Guvernatorul Pritzker a denunțat trimiterea trupelor ca fiind o „invazie” și a intentat proces împotriva președintelui, acuzându-l că folosește armata „pentru a-și pedepsi dușmanii politici”. Procurorul general al statului Illinois și avocatul orașului Chicago au subliniat că cetățenii nu trebuie să trăiască „sub amenințarea ocupației militare” pentru motive politice.

În ciuda criticilor, secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a susținut că Chicago este „o zonă de război” și justifică trimiterea trupelor. Trump a avertizat că ar putea folosi Legea insurecției pentru a desfășura armata în orașele conduse de democrați, dacă situația escaladează și instanțele sau autoritățile locale îi împiedică acțiunile.

Desfășurarea trupelor se înscrie într-un context mai amplu, similar cu situația din Portland, unde prezența agenților federali a provocat proteste și a fost temporar blocată de judecători, care au respins justificările președintelui privind presupusa amenințare la ordinea publică.