alephnews Vezi versiunea web

Președintele Iranului a cerut „inițierea unor discuții nucleare cu Statele Unite”

Paun Mihaela · 2 feb. 2026, 14:19

Președintele Iranului a cerut „inițierea unor discuții nucleare cu Statele Unite”

Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a ordonat inițierea unor discuții nucleare cu Statele Unite a raportat luni agenția de știri Fars, citată de Francez24.

Trump a amenințat cu acțiuni militare și a dispus trimiterea unui grup de portavioane americane în Orientul Mijlociu. Președintele american susține în continuare că este deschis unui acord, iar Iranul afirmă, la rândul său, că preferă soluția diplomatică, avertizând totodată că va răspunde ferm oricărei agresiuni.

Iranul a declarat luni că lucrează la o metodă și un cadru pentru negocieri care vor fi gata în zilele următoare, mesajele dintre cele două părți fiind transmise prin intermediul actorilor regionali.

„Au fost abordate mai multe puncte și examinăm și finalizăm detaliile fiecărei etape a procesului diplomatic, pe care sperăm să îl încheiem în zilele următoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Esmaeil Baqaei, fără a da detalii despre conținutul negocierilor.

Trump a avertizat că „timpul se scurge” pentru ca Iranul să ajungă la un acord privind programul său nuclear. Baqaei a afirmat însă că Teheranul „nu acceptă niciodată ultimatumuri” și că nu poate confirma primirea unui astfel de mesaj.