- Kelemen Hunor nu consideră discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad ca fiind rasist sau rusofil.
- Kelemen Hunor a participat ca invitat, alături de alți lideri ai Uniunii, la discursul susținut de premierul maghiar în România.
- Președintele UDMR a mai explicat că afirmațiile lui Orban despre „amestecul raselor” din cauza imigrației este o chestiune, mai degrabă, culturală.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru site-ul maghiar Maszol, că declarațiile premierului ungar trebuie interpretate în context. Acesta a subliniat că îl cunoaște personal pe Viktor Orban de ceva timp, așa că are îndrăzneala de a spune că „nu există niciun pic de rasism în Orban”, citat de Lumea Politică.
„Îl cunosc pe Viktor Orban de foarte mult timp, am avut ocazia să vorbesc pe larg cu el de mai multe ori despre multe lucruri și îndrăznesc să spun cu tărie că nu există niciun pic de rasism în Orban”, a spus președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor a participat ca invitat, alături de alți lideri ai Uniunii, la discursul susținut de premierul maghiar în România. Discursul acestuia a provocat reacții negative nu doar în România, ci și în Vestul Europei, născând indignare la adresa rasismului și a atacurilor la adresa UE aduse de Orban.
Președintele UDMR a mai explicat pentru site-ul maghiar că afirmațiile lui Orban despre „amestecul raselor” din cauza imigrației este o chestiune, mai degrabă, culturală.
„Dacă se poate spune așa, este o chestiune de suflet”, a spus Kelemen.
„Amestecul interrasial, relațiile dintre persoane sunt o chestiune privată în lumea civilizată, nu un subiect politic al partidelor, nu e un subiect ce ține de funcționarea societății și nu e un subiect de stat. Dacă se poate spune așa, este o chestiune de suflet”, a spus Kelemen Hunor.
Potrivit președintelui UDMR, Kelemen Hunor, orice propoziție trebuie contextualizată, „altfel poate fi interpretată greșit chiar și cu cele mai bune intenții, ca să nu mai vorbim de momentul în care cineva dorește în mod deliberat să interpreteze greșit și să-și întărească propriile opinii sau prejudecăți prin interpretări greșite. Este la mare modă, astăzi, ca, fără o gândire profundă, să numim pe cineva fascist sau rasist, pe oricine nu este de acord cu noi sau care are o altă opinie. Eu pot să găsesc fraze în operele lui Platon pe care, dacă le scot din context, pot demonstra, dintr-o singură mișcare, cât de rasist sau fascist a fost Platon. Dacă ne uităm la tot discursul lui Orban, putem vedea că nu a fost un discurs bazat pe rasism sau pe teoria speciilor. Există o singură specie de om, homo sapiens, restul e cancan.”, a declarat președintele UDMR, citat de aceeași sursă.