Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că se va vaccina public

kelemen-hunor

kelemen-hunor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că se va vaccina public atunci când îi va veni rândul. Liderul UDMR a mai spus că are încredere în medicină și vrea să fie un exemplu pentru oameni.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că se va vaccina public, astfel încât să fie un exemplu pentru concetățeni. Liderul UDMR a scris un mesaj pe Facebook prin care susține că are încredere în noul vaccin și în medicină.

„Mă voi vaccina împotriva coronavirusului când îmi va veni rândul. Am încredere în medicină, în știință și am încredere în tehnologia cu care a fost dezvoltat noul vaccin. Consider că la fel cum am reușit să combatem bolile devastatoare prin vaccinare în a doua jumătate a secolului al XX-lea, vom reuși să trecem și prin această perioadă dificilă, dacă ne oferim nouă și științei o șansă. Vreau să fiu un exemplu în acest sens, de aceea intenționez să mă vaccinez public”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

Exit mobile version