alephnews Vezi versiunea web

Prețul petrolului a crescut din nou, după ce Trump a respins propunerea Iranului de încetare a focului

Vieru Beatrice · 11 mai 2026, 19:10

Prețul petrolului a crescut din nou, după ce Trump a respins propunerea Iranului de încetare a focului

Prețurile internaționale ale petrolului au înregistrat o creștere semnificativă după ce Președintele american, Donald Trump, a respins public propunerea transmisă de Iran pentru detensionarea conflictului militar, calificând planul drept „total inacceptabil”. Declarația a amplificat incertitudinile de pe piețele energetice globale, deja afectate de escaladarea tensiunilor din regiune, conform BBC.

Potrivit agenției iraniene Tasnim, Iran a transmis, prin intermediul Pakistanului, o serie de condiții pentru încetarea ostilităților, printre care încetarea imediată a războiului și garanții ferme că nu vor mai exista atacuri americano-israeliene asupra teritoriului iranian. În paralel, surse citate de presa americană, Axios indică faptul că SUA au propus reluarea tranzitului liber prin Strâmtoarea Ormuz și limitarea programului de îmbogățire a uraniului.

În acest context, prețul petrolului Brent a crescut temporar cu peste 4%, atingând aproximativ 105,94 dolari pe baril, înainte de a se stabiliza în jurul valorii de 103 dolari. Piețele reacționează puternic la riscurile privind aprovizionarea globală, mai ales după ce Strâmtoarea Ormuz, prin care trece aproximativ o cincime din comerțul mondial de petrol, a fost afectată de amenințări și restricții de navigație.

Pe fondul conflictului, Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a afirmat că ostilitățile nu se vor încheia până la eliminarea completă a capacităților nucleare iraniene. Totodată, companiile energetice au raportat creșteri ale veniturilor, inclusiv gigantul saudit Aramco, care a înregistrat un avans de peste 25% al profitului în primul trimestru, beneficiind de volatilitatea pieței și de rolul strategic al infrastructurii sale de transport.

Prețurile energiei au fluctuat dramatic de la începutul conflictului, în timp ce țițeiul Brent a crescut din nou peste 100 de dolari pe baril de la intrarea în vigoare a armistițiului, pe 8 aprilie.