• 10 milioane de tineri au votat anticipat, dublu faţă de 2016
  • Majoritatea populaţiei între 18 şi 29 de ani îl preferă pe Joe Biden
  • În 2016, 55% dintre voturile lor au mers tot către candidatul democrat

Tinerii din Statele Unite au reuşit să bată un record de prezenţă la alegerile prezidenţiale din acest an. Până acum, aproape 10 milioane de voturi anticipate au fost înregistrate de la cei cu vârste între 18 şi 29 de ani, dublu faţă de 2016.

Deşi rezultatul este încă departe de a fi aflat, pare că tinerii îl preferă, în majoritate, pe candidatul democrat Joe Biden. Peste 60% dintre ei au ales culoarea albastră la vot, în state precum Arizona, Colorado, Connecticut sau Florida. În schimb, Donald Trump a fost ales la o mică diferenţă de tinerii din Alabama, Kansas sau Kentucky, potrivit Associated Press.

De amintit că, după alegerile din 2016, statisticile au stat cam aşa: 55% din populaţia între 18 şi 29 de ani a votat pentru democraţi, iar 37% pentru republicani. Aproape 24 de milioane de tineri au pus ştampila pe buletinul de vot atunci.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
  • ALABAMA 47 % BIDEN – 48 % TRUMP                    
  • ARIZONA 62% BIDEN – 34% TRUMP
  • COLORADO 63% BIDEN – 32% TRUMP
  • CONNECTICUT 68% BIDEN – 28% TRUMP
  • DELAWARE 59% BIDEN – 38% TRUMP
  • FLORIDA 66% BIDEN – 33% TRUMP
  • GEORGIA 58% BIDEN – 38% TRUMP
  • ILLINOIS 62% BIDEN – 31% TRUMP
  • INDIANA 47% BIDEN – 47% TRUMP
  • IOWA 54% BIDEN – 41% TRUMP
  • KANSAS 46% BIDEN – 48% TRUMP
  • KENTUCKY 44% BIDEN – 50% TRUMP
  • LOUISIANA 55% BIDEN – 40% TRUMP

Loren are 26 de ani este simpatizantă a candidatului republican. E prezentă la mitinguri, susţine ideile de campanie ale lui Trump şi îl vede crede că are şanse să câştige din nou. Ramon are 21 de ani şi speră că Biden va deveni noul preşedinte al Statelor Unite.

Loren, votantă: „Ei vorbesc despre majoritatea tăcută. Spun că Trump nu are nicio şansă şi că nu va câştiga, dar apoi merg la evenimente de genul acesta şi e foarte energizant”

Ramon, votant: „Cred că Joe Biden are o abordare mai umanistă şi reală a problemelor, pe când Trump spune că trebuie să ne facem ţara mai minunată din nou, şi strigă tot felul de comentarii rasiste, ei bine nu asta ne face ţara minunată”