• Este cu atât mai importantă această sărbătoare, cu cât, potrivit legii, anul acesta, celebrarea ei nu se mai suprapune cu sărbătorile asociate zilei de 9 mai – Sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, ci cu Sărbătoarea Regalității.
  • Servind România cu onoare și demnitate, parte inestimabilă a patrimoniului și a destinului nostru european, pe câmpul de luptă sau prin diplomație, Regalitatea a contribuit nemijlocit la România de astăzi, o țară liberă și unită în Europa, un ideal pentru care generații întregi s-au sacrificat.

La 10 mai, România celebrează 145 de ani de la declararea Independenței de stat, proclamată în Parlamentul României de către Mihail Kogălniceanu, ministru de externe in guvernul condus de liberalul Ion C. Brătianu, și dobândită cu arma în mână în Războiul de Independență de la 1877, pe câmpurile de luptă de la Plevna și Vidin.

Este cu atât mai importantă această sărbătoare, cu cât, potrivit legii, anul acesta, celebrarea ei nu se mai suprapune cu sărbătorile asociate zilei de 9 mai – Sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei, ci cu Sărbătoarea Regalității.Servind România cu onoare și demnitate, parte inestimabilă a patrimoniului și a destinului nostru european, pe câmpul de luptă sau prin diplomație, Regalitatea a contribuit nemijlocit la România de astăzi, o țară liberă și unită în Europa, un ideal pentru care generații întregi s-au sacrificat.

Independența României a fost obținută cu greu, prin sacrificiile și jertfa de sânge a ostașilor noștri. Este obligația și responsabilitatea noastră de a le respecta memoria și a le onora sacrificiile prin care România a dobândit Independența de Stat deplină față de Înalta Poartă. Rezultat al unui efort conjugat al armatei, diplomației și societății în ansamblul său, independența noastră a consolidat construcția națională generată de Unirea Principatelor și ne-a deschis drumul către modernitate, către valorile occidentale, către recunoașterea vocației noastre europene.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Așa cum scria și Domnitorul Carol I: „Independența noastră ne-am câștigat-o cu sângele nostru și prin urmare nu o datorăm decât nouă înșine”.Libertatea de a ne alege drumul, câștigată prin eroismul ostașilor români, ne determină, azi, să privim cu respect istoria scrisă de înaintași și să înțelegem valoarea acesteia, mai ales în această perioadă complicată pe care o traversăm. Prezența noastră în cadrul NATO – cea mai solidă alianță politico-militară din lume – și cea în cadrul UE plasează România sub semnul protecției depline a ireversibilei sale opțiuni pro-europene, consolidate și prin parteneriatul trans-atlantic.

Îi felicit pe toți românii azi, de Ziua Independenței României!La mulți ani, România! La mulți ani, români!” a transmis Nicolae Ciucă.