• Talibanii au susținut marți, 17 august 2021, prima conferință de presă după ce au preluat puterea în Afganistan.
  • Purtătorul lor de cuvânt, Zabihullah Mujahid, a încercat să transmită oamenilor că talibanii sunt umani, pașnici și nu-și doresc „haos”.
  • Zabihullah Mujahid: „Acum lucrăm la formarea guvernului. Toate granițele sunt sub controlul nostru”.

Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor, a susținut o conferință de presă după ce puterea din Afganistan a fost preluată.

Zabihullah Mujahid a spus că ce se întâmplă acum este „un moment de mândrie pentru întreaga națiune”. Purtătorul de cuvânt al talibanilor a mai spus că „Vrem să ne asigurăm că Afganistanul nu mai este câmp de luptă sau zonă de conflict”.

Mai mult, Zabihullah Mujahid a declarat că nu își dorește să vadă haos în Kabul: „Planul nostru era să ne oprim la porțile Kabulului, astfel încât procesul de tranziție să poată finalizat fără probleme”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Acesta a mai spus că: „I-am iertat pe toți cei care au luptat împotriva noastră”.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor: „Tinerii care au crescut aici, nu vrem să plece”

Zabihullah Mujahid a mai declarat că talibanii nu vor bate la ușa tinerilor afgani să-i întrebe pentru cine au lucrat și a promis siguranță: „Nimeni nu va fi interogat sau urmărit”.

Zabihullah Mujahid a mai spus că în acest moment talibanii lucrează la formarea guvernului, iar acesta va fi anunțat la final.

„Avem toate granițele sub controlul nostru”, a mai spus Zabihullah Mujahid, purtătorul de cuvânt al talibanilor.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, despre femei și discriminare

Zabihullah Mujahid a declarat că „Noi suntem dedicați drepturilor femeilor în limitele legii shariei (legea islamică). Vor lucra umăr la umăr cu noi. Am dori să asigurăm comunitatea internațională că nu va exista nicio discriminare”.