Prima discuţie a lui Boris Johnson cu Joe Biden. Premierul britanic aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu preşedintele SUA

boris-johnson

boris-johnson

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu preşedintele SUA Joe Biden la obiectivele comune, inclusiv la combaterea schimbărilor climatice, relatează Reuters.

În prima convorbire telefonică cu preşedintele SUA, Boris Johnson a salutata decizia luată de Biden ca Statele Unite să se alăture, din nou, Acordului de la Paris.

„A fost minunat să vorbesc cu preşedintele Joe Biden. Aştept cu nerăbdare să consolidăm alianţa de lungă durată dintre cele două ţări, pe măsură ce promovăm o redresare ecologică şi durabilă din Covid-19”, a scris Johnson pe Twitter.

Casa Albă a declarat că Biden şi Johson au vorbit despre cooperare, inclusiv prin intermediul organizaţiilor multilaterale, pentru combatarea schimbărilor climatice şi combaterea pandemiei.

Până acum, Biden a mai vorbit cu premierul Canadei Justin Trudeau şi preşedintele Mexicului Andres Manuel Lopez Obrador.

Exit mobile version