- Prima Lună plină de toamnă este cunoscută uneori sub numele de „Luna Vânătorului” sau „Luna Sângerie”.
- Aceasta va împodobi cerul duminică, 9 octombrie.
- Luna plină va apărea pe cer duminică, la ora 22:55, ora României.
Deşi nu va fi o „super Lună”, un termen neştiinţific care se referă la Lunile pline care apar în timp ce Luna se află la cea mai mare apropiere de Pământ, această Lună plină vine cu o moştenire interesantă de nume în diferite tradiţii culturale.
Triburile nativilor americani Algonquin din nord-estul SUA numeau această Lună plină „Luna Călătoare”, „Luna Vânătorului” sau „Luna Sângerie”, potrivit unui blog al Nasa.
De asemenea, ea marchează sfârşitul unei perioade de post pentru călugării budişti cunoscută sub numele de Vassa, un festival de curse de bărci în Laos şi festivalul Sukkot din calendarul ebraic, care durează şapte zile, potrivit Independent.
Aceasta va fi prima de la echinocţiul de toamnă din 20 septembrie, aruncând o lumină suplimentară de seară pe un peisaj în care lumina zilei se scurtează acum, în timp ce Soarele se îndreaptă spre minimul său la solstiţiul de iarnă din 21 decembrie în emisfera nordică.
Cea precedentă, care a răsărit pe 10 septembrie, a fost „Luna Recoltei”. Următoarea Lună plină de după duminică va fi pe 8 noiembrie şi este numită uneori „Luna Castorului”.
Fie că este numită „Luna Vânătorului sau Sângerie”, lumina acesteia din 9 octombrie „va spăla”, probabil, majoritatea vederilor unui alt eveniment ceresc, ploaia de meteoriţi Draconide. Un afişaj în general slab de stele căzătoare pentru început, Draconidele vor atinge apogeul între 9 şi 10 octombrie şi se vor pierde probabil în strălucirea lunară.