• Austria a făcut un pas înainte, anunțând vineri că, începând de luni, va extinde lockdownul la întreaga populație și la nivelul întregii țări. În plus, aceasta va obliga populația țintă să se vaccineze începând cu 1 februarie.
  • Țara are una dintre cele mai mari rate de infecție din Europa, cu peste 15.000 de infecții pe zi.
  • Fără a aștepta decizia guvernului central, cele două provincii austriece cele mai afectate, Salzburg și Austria Superioară, anunțaseră deja că vor aplica oricum închiderea începând de luni.

UPDATE 14.50: Opoziţia din Austria contestă restricţiile,ameninţarea cu vaccinarea,denunţând „dictatura”

Partidele de opoziţie pregătesc proteste masive, sâmbătă, la Viena, în contextul noii carantine generale decise de cancelarul Alexander Schallenberg şi a ameninţării cu impunerea vaccinării, liderul Partidului Libertăţii (FPÖ) avertizând că în Austria este „dictatură”.

Cancelarul Austriei, Alexander Schallenberg, a anunţat vineri, pe fondul criticilor, o carantină generală de zece zile, cu posibilitatea prelungirii încă zece zile. Schallenberg a luat decizia după ce fusese criticat că impusese restricţii doar pentru persoanele nevaccinate. „După data de 13 decembrie, nu va mai exista carantină pentru persoanele vaccinate sau vindecate”, a afirmat Schallenberg, conform publicaţiei Die Presse.

Restricţiile de circulaţie se vor aplica de luni pentru toate persoanele din Austria, inclusiv pentru vaccinaţi. Vor avea voie să iasă din case doar pentru a merge la serviciu, la magazinele alimentare, la farmacii sau la centrele de vaccinare. Şcolile rămân deschise doar teoretic, în condiţiile în care părinţii sunt îndemnaţi să ţină copiii acasă, de unde vor face cursuri online. Doar elevii care nu au acces la sistemul online pot merge la şcoli, unde trebuie să poarte măşti.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În plus, cancelarul Alexander Schallenberg a lansat încă o propunere controversată. Susţine, în ceea ce este o premieră, că va fi instituită obligativitatea vaccinării de la 1 februarie, însă presa austriacă aşteaptă detalii despre acest plan controversat, cel mai probabil fiind vorba doar de impunerea vaccinării pentru anumite categorii, în funcţie de vârstă şi profesie. Planul controversat va trebui aprobat de Parlamentul de la Viena.

„Începând de astăzi, Austria este dictatură”, a reacţionat imediat Herbert Kickl, liderul Partidului Libertăţii (FPÖ, extremă-dreapta), citat de publicaţia Kronen Zeitung.

Organizaţiile civice şi partidele de opoziţie au anunţat cel puţin trei mitinguri de protest care vor avea loc sâmbătă la Viena. Autorităţile sunt în stare de alertă.

UPDATE 12.20. Avocat: Ce face Austria acum e ceea ce noi ar fi trebuit să facem cu ceva timp în urmă

Avocatul Mihnea Predețeanu a vorbit, la Aleph News, despre posibilitatea ca o astfel de măsură să fie luată și în România.

„Acesta este următorul pas care este firesc, pe care fiecare stat îl face pentru a-și proteja cetățenii. Dacă noi avem impresia că aceste măsuri care se iau pentru a proteja cetățenii nu se vor lua și în România, ne înșelăm amarnic. Să nu vă imaginați că în Austria nu există teorii conspiraționiste, dar la un moment dat vor trebui stârpite.

Ce face Austria acum e ceea ce noi ar fi trebuit să facem cu ceva timp în urmă”, a spus avocatul.

UPDATE 12.15. Român stabilit în Austria: E o situație în care nimeni nu știe ce se va întâmpla.

Lockdown-ul începuse deja pentru cei nevaccinați. Se observa la nivel de psihic pentru populație. Acum e o situație în care nimeni nu știe ce se va întâmpla. E vorba și de școli. Până acum, s-a mers normal, s-au purtat măști doar în afara claselor. De luni, ei vor trebui să poarte masca și în bănci”, a spus, la Aleph News, Monika Vrânceanu, o româncă stabilită în Austria.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Austria a făcut un pas înainte, anunțând vineri că, începând de luni, va extinde lockdownul la întreaga populație și la nivelul întregii țări. În plus, aceasta va obliga populația țintă să se vaccineze începând cu 1 februarie.

„Cetățenii vor trebui să își asume noi restricții timp de 20 de zile pentru că prea mulți oameni s-au arătat nesusținători. Le cer să urmeze măsurile și să reducă contactele”, a declarat cancelarul federal Alexander Schallenberg.

Cancelarul a anunțat, de asemenea, vaccinarea obligatorie din februarie 2022 pentru toți locuitorii țării, unde aproximativ 65% din populație este complet vaccinată, una dintre cele mai scăzute cifre din Europa de Vest. „Am luat o decizie foarte dificilă”, a recunoscut Schallenberg la o conferință de presă.

Țara are una dintre cele mai mari rate de infecție din Europa, cu peste 15.000 de infecții pe zi.

Numărul de infecții este unul dintre cele mai mari de pe continent, cu peste 15.000 de cazuri pe zi în ultimele 24 de ore, un nou record de la începutul pandemiei. Situația epidemiologică este alarmantă – cu o incidență pe șapte zile de 971,5 cazuri la 100.000 de locuitori – și arată că măsurile luate până în prezent, cum ar fi restricțiile de circulație a persoanelor nevaccinate la începutul săptămânii, nu au oprit creșterea numărului de infecții, așa cum au avertizat unii experți.

Fără a aștepta decizia guvernului central, cele două provincii austriece cele mai afectate, Salzburg și Austria Superioară, anunțaseră deja că vor aplica oricum închiderea începând de luni.