• Peste 2.000 de oameni au fost vaccinați vineri în primele ore de funcționare a maratonului de vaccinare din București.
  • Au fost vaccinate o medie de 8,5 persoane pe minut.
  • Valeriu Gheorghiță a spus că în patru ore a vaccinat, la maraton, 56 de persoane.

Peste 2.000 de oameni au fost vaccinați vineri în primele ore de funcționare a maratonului de vaccinare din București, ceea ce înseamnă o medie de 8,5 persoane pe minut.

„Peste 2.000 de oameni, aproximativ 8,5 persoane pe minut au fost vaccinate și noi ne dorim ca un număr cât mai mare să se poată vaccina în aceste trei zile”, a declarat vineri seara Valeriu Gheorghiță, la Digi24.

Acesta a vorbit de solidaritatea de care au dat dovadă medicii și a spus că peste 1.200 de voluntari asigură, în ture de opt ore, continuitatea la maratonul de vaccinare.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

Valeriu Gheorghiță a spus că în patru ore a vaccinat, la maraton, 56 de persoane.

„De la ora 16.00 am început să vaccinăm și până am plecat, după cele patru ore cât am stat în centrul de vaccinare, am vaccinat circa 56 de persoane”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.

Maratonul Vaccinării – ediția București se desfășoară în perioada 7 – 10 mai, în două locații, Sala Palatului și Biblioteca Națională, însumând 50 de fluxuri de vaccinare. Vaccinul utilizat este cel produs de compania Pfizer, fiind autorizat pentru toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani.