• Dominic Fritz organizează concurs pentru postul de city-manager
  • În Timișoara, salariul pentru city-manager este de 10.000 de lei/lună
  • În 2016, postul a fost ocupat de Robert Kristoff, proaspăt absolvent de facultate

În România sunt o mulțime de tineri smart, care nu își găsesc loc în instituțiile publice. Aici, competența e ultimul criteriu la angajare.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, vrea să schimbe asta.

Și începe cu postul de city-manager. A impus condiții clare pentru participarea la concurs. Cei interesați trebuie să aibă studii solide,
să mai fi avut poziții de conducere și să fie buni negociatori.

Dominic Fritz, primar Timișoara: „El este omul care efectiv va gestiona din punctul de vedere administrativ și managerial patrimoniul Timișoarei, serviciile publice. Timișoara are un buget anual de cam 1,5 miliarde de lei și pentru asta este nevoie de un manager experimentat. Anunțul a fost distribuit în rețele sociale de peste 4.000 de ori. Și deja, de aseară, au venit primele CV-uri.”

Recomandări

AȘA, XI?
DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRAGA
SUNTEM DIN ALTĂ LIGĂ?
BANI PENTRU UCRAINA
MARK SE DĂ PE MUZICĂ
CONTINUĂ PLOILE ÎN SPANIA

Primar, caut administrator public

„Sunteți o persoană proactivă, promotoare a transformării organizaționale, cu spirit antreprenorial și disciplină? În mijlocul unei cariere de succes, vă doriți nu doar o nouă provocare profesională, ci și să vă implicați activ în slujba comunității?

Vreți să faceți parte din echipa de conducere în ceea ce va deveni una din cele mai dinamice administrații locale din România, în al treilea cel mai mare oraș din România, Capitala Europeană a Culturii 2023, cu un buget anual de 1,5 miliarde lei?”, este anunțul lui Dominic Fritz, parcă inspirat de pe site-uri de specialitate, cum ar fi OLX sau Publi24.

„De ce un om cu 10 ani experiență și-ar lăsa slujba?”

Daniel Scornea are 35 de ani și e director de dezvoltare la Școala Montessori Haus. Înainte, a lucrat în sistemul bancar. Nu a fost niciodată bugetar. Și nici nu și-ar dori. Tocmai de aceea e sceptic cu privire la viitorul city-manager creionat de Fritz.

Daniel Scornea, director de dezvoltare Montessori Haus Timișoara: „Am stat și m-am întrebat oare de ce un om cu 10 ani de experiență într-o corporație, cu foarte multe studii economice sau inginerești, și-ar lăsa slujba, ca să meargă să administreze un oraș. Personal, eu nu aș face acest lucru. Ceea ce a făcut primarul Timișoarei parcă și-a scris un contracandidat. Cred că ăsta e rolul lui, de city-manager, cred că e cazul să ia taurul de coarne și să administreze orașul așa cum trebuie.”

Condițiile anunțului postat de Dominic Fritz

  • studii superioare: economie/ inginerie/ administrație publică
  • experiență în funcție de conducere în managementul public și/sau privat de minim 10 ani
  • cunoștințe de operare a sistemelor informatice
  • aptitudini de negociere
  • limba engleză la nivel avansat
  • spirit de echipă, rezistență la stres și o doză de umor
  • disponibilitate imediată