Primăria Capitalei anunță 25 de măsuri pentru reducerea consumului de energie în contextul stării de alertă. Apele Române: Nivelul Dunării în zona Cernavodă este staționar

- Primăria Capitalei va reduce consumul de energie la STB, Termoenergetica, iluminatul public și instituțiile din subordine.
- Operatorii de panouri publicitare vor fi notificați să oprească ecranele digitale în intervalul critic.
- Patru barje încărcate cu piatră vor fi scufundate astăzi în Brațul Bala al Dunării, pentru a dirija o parte din debitul fluviului către Centrala Nucleară de la Cernavodă, anunță Apele Române.
Primăria Municipiului București a anunțat că, începând de marți, se alătură efortului național de reducere a consumului de energie pe durata crizei energetice. Primarul general Ciprian Ciucu a stabilit 25 de măsuri care vor fi aplicate de companiile municipale și instituțiile aflate în subordinea Primăriei, potrivit unui comunicat de presă.
Decizia vine după ce Guvernul a instituit stare de alertă pentru întreaga lună august, în contextul scăderii producției de energie electrică. Intervalul critic de consum este între orele 20:00 și 23:00, însă Primăria anunță că unele măsuri vor fi aplicate pe un interval mai extins.
Ce măsuri intră în vigoare
La STB, autobuzele electrice nu vor mai fi încărcate între orele 19:30 și 23:00, vor fi reduse activitățile de mentenanță și iluminatul tehnologic, iar echipamentele neesențiale vor fi oprite pe timpul nopții.
Termoenergetica va opri pompele de ridicare a presiunii, va reduce funcționarea unor pompe și va limita climatizarea și iluminatul neesențial din sedii.
Compania Municipală de Iluminat Public va reduce cu aproximativ 30% fluxul luminos al corpurilor LED integrate în sistemul de telegestiune.
Poliția Locală a Municipiului București notifică azi operatorii privați de publicitate să oprească ecranele digitale și să sisteze iluminatul mijloacelor de publicitate în intervalul orar 20.00 – 23.00 , pe tot parcursul lunii august.
La sediul Primăriei vor fi oprite iluminatul ornamental și iluminatul neesențial după program, va fi redus sistemul de răcire, iar încărcarea mașinilor electrice va fi evitată în intervalul critic și pe timpul nopții.
Măsuri similare vor fi aplicate și de Administrația Domeniului Public, Direcția Generală de Asistență Socială și instituțiile de cultură din subordinea Primăriei, inclusiv teatrele, muzeele și Biblioteca Metropolitană.
Potrivit Primăriei, măsurile nu vor afecta calitatea serviciilor publice oferite bucureștenilor.
Apele Române: nivelul Dunării s-a stabilizat
În paralel, operațiunile de încărcare a barjelor continuă în zona Cernavodă, anunță Apele Române. Instituția precizează că a doua barjă este încărcată la fața locului, iar miercuri urmează scufundarea celor patru barje, inclusiv a celor două aduse de la Galați.
Potrivit instituției, nivelul Dunării în zona Cernavodă este în prezent staționar. După dislocarea stâncii, scăderea zilnică a nivelului fluviului, estimată anterior la aproximativ doi centimetri pe zi, s-a oprit, iar ulterior s-a înregistrat o ușoară creștere de aproximativ doi centimetri.