Primăria Sectorului 2 a anunțat unde vor fi construite parcări. Investiția va fi amortizată în 20 de ani

parcare-bucuresti

parcare-bucuresti

Primarul Sectorului 2 al Bucureștiului, Radu Mihaiu, anunță că în prima etapă vor fi construite aproape 400 de locuri de parcare în patru cartiere. Edilul estimează că deși taxa de parcare va crește anul viitor investiția privind parcările se va amortiza peste 20 de ani.

Primarul Radu Mihaiu a anunțat că primele parcări vor fi construite în Pantelimon, Tei, Colentina și Iancului.

„Pornim 10 parcaje noi cu un total de 367 locuri. Acesta e primul lot de parcări pe care îl demarăm. Proiectele sunt în diferite stadii, dar pe toate le vom finaliza în acest an. Vizăm zonele sufocate în care se parchează haotic. Aceste parcaje sunt necesare pentru a elibera trotuarele din zonele respective, DAR nu vor rezolva problema cronică a parcărilor în București. Pentru a reda orașul oamenilor trebuie să reducem cât mai rapid dependența de mașina personală”, a spus Mihaiu pe Facebook.

Încasările estimate într-un an vor fi în jur de 12 milioane de lei. Toți acești bani vor fi alocați în avans pentru crearea de locuri de parcare. Totuși, calculele arată că investiția Primăriei se va amortiza foarte greu.

„Costul estimat total: 4.125.770 lei. Sau 11.242/loc de parcare. La un calcul simplu reiese că amortizarea investiției se va face în peste 20 de ani chiar și la noua (și de unii hulita) taxă de parcare. Am promis că toți banii care vor intra din această taxă se vor duce către crearea de noi locuri de parcare și așa voi face. Deși vom încasa abia anul viitor noua taxă, începem investițiile de acum”, a precizat primarul Sectorului 2.

În prezent, în Sectorul 2 sunt aproximativ 26.000 de locuri de parcare.

Exit mobile version