Ajunsă de pomină după ce în toamna anului trecut, când a câştigat al doilea mandat, a dansat pe masă într-o crâşmă pentru a-şi sărbători victoria, dar mai ales după ce în toamna asta a fost încătuşată fiindcă împreună cu soţul ei, a bătut bestial un fost procuror, primăriţa din Brusturi, Livia Bârlău, are noi dureri de cap, informează ziarul Bihoreanul.

Camera de Conturi Bihor a descoperit în conturile Primăriei o mulţime de nereguli, patronate chiar de primăriţă, care a dispus discreţionar de banii publici în interesul personal, al unor susţinători şi al unor firme plătite pentru lucrări existente doar pe hârtie. Practic, femeia, acum suspendată din funcţie, a folosit banul public cum a avut chef…

Spaima „răzvrătiților”

Dacă în anii trecuţi, săteni şi consilieri din opoziţia locală care îndrăzneau s-o conteste pe primăriţa PSD-istă erau „cuminţiţi” prin interpuşi, unii trezindu-se bătuţi, cu acareturile incendiate, cu casele şi maşinile vandalizate de persoane necunoscute, în această toamnă prim-gospodina comunei a participat personal la „sancţionarea” unui răzvrătit.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pe 29 septembrie, în magazinul de metalo-chimice al familiei, femeia şi soţul ei l-au bătut crunt pe fostul procuror marghitean Ioan Bodogai, devenit inamic după ce Livia Bârlău îi promisese că-l va angaja în Primărie, dar fără a se ţine de cuvânt. Nu doar că l-a reclamat la Antifraudă pe Petre Bârlău, pentru evaziune cu tractoare la mâna a doua, dar i-a şi învăţat pe consilierii PNL să redacteze plângeri vizând modul abuziv în care e condusă comuna.

Prejudicii de peste 417.000 lei

În timp ce soţii Bârlău îşi tocau victima în magazin, în Primărie auditorii consemnau neregulile săvârşite sub semnătura primăriţei în dauna bugetului local. Emisă pe 19 noiembrie, Decizia de constatare înşiră 16 tipuri de încălcare a legii, niciuna simplă „abatere” contabilă, ci toate soldate cu prejudicii, unele necuantificate în document, altele – în valoare totală de peste 417.000 lei – specificate cu sumele de care comuna a fost văduvită ilegal.

Auditul la Brusturi era programat, pentru verificarea execuţiei bugetare pe anul 2020, în luna septembrie. Aflând acest lucru, mai mulţi consilieri şi localnici ne-au trimis sesizări cu privire la diferite aspecte. Timp de aproape două luni, cât a durat acţiunea de audit, am primit cam 30 de sesizări. Toate s-au confirmat„, spune o sursă din interiorul Camerei de Conturi Bihor, precizând că verificările s-au făcut doar „pe eşantioane”, prin sondaj, nefiind luată la puricat întreaga execuţie bugetară.