• Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, a declarat că şi el s-a vaccinat cu serul AstraZeneca din lotul suspendat temporar.
  • Stanciu Viziteu: Nu am avut efecte secundare majore
  • El le-a solicitat liderilor politici să nu transforme această situaţie de sănătate publică într-o ocazie de a câştiga puncte politice.

Primarul Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, a fost imunizat cu AstraZeneca din lotul 2856: „Nu am avut efecte secundare majore. La fel ca mine, alte mii de români s-au imunizat cu vaccinul din acest lot și nici la ei nu există efecte secundare negative majore”.

„La începutul lunii martie m-am imunizat și eu cu vaccinul Astra-Zeneca din acest lot, de azi suspendat. Nu am avut efecte secundare majore. La fel ca mine, alte mii de români s-au imunizat cu vaccinul din acest lot și nici la ei nu există efecte secundare negative majore! Chiar și așa cred că este binevenită această măsură generată din dorința de precauție maximă. Cu această ocazie, le cer liderilor tuturor partidelor politice să nu transforme o situație de sănătate publică într-o ocazie de a câștiga puncte politice. Sănătatea românilor este mai importantă decât orice”, scrie pe Facebook Lucian Stanciu Viziteu.

Sursa foto: Facebook

Primarul Bacăului menționează că după ce a aflat că există un lot de vaccinuri ce ar putea produce efecte secundare, am discutat cu responsabilii de la Ministerul Sănătății, de la DSP Bacău și cu medicul coordonator al centrului de vaccinare din oraș.

Recomandări

TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU
EDITORIALUL LUI CRISTOIU
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN GAZA
CE VEZI ÎN ITALIA
CÂNȚI, DECI EȘTI BINE

„Ca măsură de prevenție și precauție maximă, în baza hotărârii CNCAV, se suspenda temporar imunizarea cu vaccinul Astra-Zeneca din lotul 2856. De aceea, programările de vineri dimineață din centrul de vaccinare din Municipiul Bacău se suspendă câteva ore până vom primi vaccinuri dintr-un nou lot. După cum știți, și alte țări au suspendat loturi strict ca o măsură de prevenție. Am încredere în deciziile medicilor noștri și în recomandările Ministerului Sănătății. Procesul de imunizare trebuie să continue la fel ca și până acum. Scopul nostru este să ne reluăm cât mai repede viața de dinainte de pandemie, să ne putem vedea oricând cu părinții, bunicii și prietenii fără teama că am putea să-i infectăm pe cei dragi”, conchide Viziteu.

În urma raportării anumitor efecte adverse grave, în legătură cu administrarea dozelor din lotul ABV2856 din vaccinul AstraZeneca, Agenția italiană pentru Medicamente (AIFA) a decis, joi, ca măsură de precauție să interzică utilizarea acestui lot pe întreg teritoriul național, potrivit ANSA.

Lotul ABV2856, retras de Italia, este oprit de la vaccinare și înlocuit cu doze din alt lot de la AstraZeneca și în România, până când Agenția Europeană a Medicamentului va finaliza ancheta cu aceste doze, a anunțat, joi seara, CNCAV. România nu a primit, însă, doze din lotul ABV5300, retras din mai multe țări europene.

În ceea ce privește lotul ABV 2856, începând cu data de 15 februarie au fost utilizate în România 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui. Celelate 4.257 se regăsesc în Centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova, potrivit CNCAV.