• Primarul orașului Craiova susține că spitalul în care a izbucnit incendiul era recent reabilitat și că focul a fost provocat de o pacientă care a incendiat o saltea
  • Primarul a solicitat declanșarea unei anchete
  • Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, iar trei medici de gardă, aflați deasupra rezervelor care au luat foc, s-au speriat și au sărit pe geam

Primarul orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, anunță că vor fi declanșate anchete după incendiul de la Spitalul de Psihiatrie. Vasilescu vrea să afle de ce un pacient avea o brichetă, iar medicii de gardă nu au încercat să-i ajute pe cei internați.

Primarul orașului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, susține că spitalul în care a izbucnit incendiul era recent reabilitat și că focul a fost provocat de o pacientă care a incendiat o saltea. Primarul a solicitat declanșarea unei anchete pentru a afla cum a ajuns o brichetă la un pacient și de ce medicii de gardă nu au intervenit pentru a-i salva pe cei internați.

Clinica de Psihiatrie de la Parcul Romanescu este recent reabilitată, instalațiile electrice sunt verificate lunar in toate spitalele din subordinea municipalității, iar la această unitate sanitară, in toate camerele și pe holuri, sunt montate camere de luat vederi. Astăzi a avut loc un incident, la parterul clădirii, după ce o pacientă a dat foc unei saltele. Nu există victime intoxicate cu fum sau având arsuri. In schimb, trei medici au sărit de la etajul 1, speriați din cauza fumului. Vom declanșa o anchetă ca să verificăm de ce pacienta avea o brichetă asupra ei și de ce medicii de gardă nu s-au asigurat că pacienții sunt evacuați pentru a fi preîntâmpinat orice pericol”, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit ultimelor informații de la fața locului, 41 de pacienți au fost evacuați în timpul incendiului. Flăcările au izbucnit într-o rezervă în care se afla o pacientă și apoi s-au extins la alte două încăperi.

O persoană supraponderală a avut nevoie de asistență pentru a fi evacuată. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, iar trei medici de gardă, aflați deasupra rezervelor care au luat foc, s-au speriat și au sărit pe geam.