• Primarul Kievului i-a avertizat pe locuitori că, dacă Rusia continuă să lovească infrastructura energetică a ţării, trebuie să se pregătească să nu aibă electricitate, apă sau căldură.
  • Operatorul energetic ucrainean, Ukrenergo, a anunţat că în unele părţi ale Kievului au fost programate duminică pene de curent.
  • Autorităţile din Kiev au început să planifice evacuarea celor 3 milioane de locuitori ai oraşului.

Primarul Kievului i-a avertizat pe locuitori că, dacă Rusia continuă să lovească infrastructura energetică a ţării, trebuie să se pregătească să nu aibă electricitate, apă sau căldură, deoarece temperaturile scad sub zero grade.

„Facem totul pentru a evita acest lucru. Dar să fim sinceri, duşmanii noştri fac totul pentru ca oraşul să rămână fără căldură, fără electricitate, fără alimentare cu apă, în general, pentru ca noi toţi să murim. Iar viitorul ţării şi viitorul fiecăruia dintre noi depinde de cât de pregătiţi suntem pentru diferite situaţii”, a declarat primarul Vitali Klitschko pentru presa de stat, scrie The Guardian.

Operatorul energetic ucrainean, Ukrenergo, a anunţat că în unele părţi ale Kievului au fost programate duminică pene de curent, fiind planificate astfel de opriri şi în regiunile apropiate Cernihiv, Cerkasy, Zhytomyr, Sumy, Harkov şi Poltava.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Autorităţile din Kiev au început să planifice evacuarea celor 3 milioane de locuitori ai oraşului în cazul în care capitala ucraineană va suferi o pană de curent totală, anunţa duminică New York Times. Muncitorii instalează 1.000 de adăposturi de încălzire care pot fi folosite ca buncăre, în timp ce inginerii încearcă să repare centralele electrice bombardate, fără echipamentul necesar.