- Dominic Fritz s-a testat pentru COVID, iar rezultatul este negativ
- El a anunțat că va lucra de acasă în următoarea perioadă
- Fritz: Să purtăm masca, să păstrăm distanța, să evităm întâlnirile nenecesare, ca să fim bine de sărbători
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a intrat în izolare, după ce doi colaboratori ai săi au fost depistați cu COVID.
„Zilele următoare voi lucra de acasă pentru că doi dintre colegii mei au fost confirmați cu COVID-19. Este vorba despre secretarul Primăriei Caius Șuli și viceprimarul Ruben Lațcău. Am făcut și eu testul ieri, este negativ. Nu știm deocamdată să existe vreo legătură între cele două cazuri”, a anunțat Dominic Fritz.
Acesta a stabilit în Primărie, imediat după ce a preluat mandatul, un program de lucru decalat care să evite aglomerarea din birouri, dar și purtarea măștii.
„Ieri, spațiile pe palierul conducerii, de la etajul 1, au fost dezinfectate, iar angajații de pe acest palier vor fi testați. Eu voi repeta testul la sfârșitul săptămânii ca să fim toți în siguranță. Întâlnirile pe care le-am programat pentru această săptămână vor avea loc pe zoom, iar dosarele le voi primi la semnat, în continuare, pentru ca activitatea Primăriei să nu fie perturbată.
Știu că se apropie Crăciunul și am vrea, pentru un timp, să uităm de toate grijile anului acesta. Dar, din păcate, tocmai pentru că se apropie Crăciunul, trebuie să fim mai atenți. Să purtăm masca, să păstrăm distanța, să evităm întâlnirile nenecesare, ca să fim bine de sărbători”, adaugă Fritz.