Livrarea vaccinului împotriva coronavirusului va întârzia, a anunţat, duminică seara, Grupul de Comunicare Strategică (GCS), astfel că serul va ajunge luni în Capitală şi două judeţe, iar marţi, în alte trei judeţe.

GCS a anunţat că în opt ţări s-a întârziat livrarea din cauza unor probleme tehnice ale producătorului.

Astfel, luni vor sosi noi vaccinuri anti-COVID-19 în Bucureşti, Cluj şi Timişoara, iar în 30 decembrie în Braşov, Constanţa, Craiova şi Iaşi.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

În România ar fi trebuit să ajungă luni 144.000 de doze de vaccin, pentru peste 370 de centre regionale de vaccinare din ţară.

Astăzi, 27 decembrie ac, a început campania de vaccinare în România. Debutul campaniei a fost marcat în această dimineață la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“ din capitală. Prima persoană vaccinată a fost Mihaela Anghel, asistentă medicală generalistă, membră a echipei medicale care, în data de 27 februarie a acestui an, a preluat
primul pacient din România confirmat cu virusul SARS-CoV-2.

Acțiunile au continuat și la nivel național, iar în acest moment (27 decembrie, ora 18.00), numărul total de cadre medicale din cele 10 spitale cărora li s-a administrat deja prima doză de vaccinuri este de 960. Persoanele vaccinate nu au înregistrat efecte adverse.