• Politicienii români au adoptat azi un Proiect de Lege care privește instituirea perioadei 6 – 31 decembrie ca perioadă oficială a sărbătoririi colindului românesc.
  • Proiectul de Lege a fost inițiat de Bogdan Gheorghiu și Alina Gorghiu.
  • Acesta a trecut de votul Camerei Deputaților și urmează să ajungă pe masa lui Klaus Iohannis pentru promulgare.
  • „Iarna aceasta vom sărbători oficial colindul românesc!”, scrie Bogdan Gheorghiu pe pagina lui de Facebook.

Pentru că România și-a rezolvat toate problemele, pentru că am stabilit cum stăm cu vaccinarea anti-COVID și cu restricțiile, pentru că la capitolul bani și investiții stăm cum nu se poate mai bine, a venit și vremea unor probleme cu adevărat importante: colindele românești.

Iată că politicienii din România și-au pus pe agendă o problemă cu adevărat serioasă, așa că azi s-au adunat pentru a vota sărbătorirea colindului.

Și nu numai că au votat, dar Proiectul de Lege a fost și aprobat cu 255 de voturi pentru, 8 voturi contra, 42 de abțineri, iar 4 persoane refuzat să voteze.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ce a mai rămas de făcut după ce Proiectul de Lege a trecut de votul final al Camerei Deputaților? Să ajungă pe masa lui Klaus Iohannis pentru promulgare.