alephnews Vezi versiunea web

Procuratura israeliană acceptă anularea audierii Premierului Benjamin Netanyahu din această săptămână, sub pretextul „lipsei de alternativă”

Diana Zlătescu · 12 apr. 2026, 12:44

Procuratura israeliană acceptă anularea audierii Premierului Benjamin Netanyahu din această săptămână, sub pretextul „lipsei de alternativă”

Procuratura Generală a Israelului a acceptat solicitarea premierului Benjamin Netanyahu de a anula audierile programate în această săptămână din procesul său de corupție, invocând situația excepțională și lipsa unei alternative.

Decizia a fost comunicată oficial duminică dimineață, iar procurorii au precizat că o eventuală amânare a audierilor de săptămâna viitoare va fi analizată separat. Potrivit presei israeliene, instanța a fost afectată de contextul generat de conflictul în desfășurare.

În documentul oficial, procuratura a explicat motivul deciziei: „circumstanțele existente și lipsa de alternativă”.

Apărarea lui Netanyahu a cerut anterior amânarea audierilor „din motive de securitate și diplomatice de natură confidențială”, în timp ce procesul fusese deja suspendat în contextul războiului cu Iranul și al armistițiului anunțat recent.