- Un deputat PNL a depus vineri un proiect de lege care vizează creşterea sancţiunilor pentru absenţele nemotivate ale parlamentarilor
- Dacă proiectul va fi aprobat, chiulangii vor pierde până la 10% din indemnizația brută
- Inițiatorul legii a scris că fenomenul absenteismului deputaților și al senatorilor de la locul de muncă reprezintă o problemă pentru forul legislativ al României
Deputatul PNL, Sebastian Burduja, a depus vineri, un proiect de lege ce prevede creșterea substanțială a sancțiunilor pentru absențele nemotivate ale parlamentarilor. Dacă proiectul va fi aprobat, chiulangii vor pierde până la 10% din indemnizația brută.
Advertisment
Deputatul Sebastian Burduja a depus vineri legea anti-chiul. Sancțiunile ar putea ajunge până la 10% din indemnizația brută. În prezent, penalizarea este de 10 ori mai mică.
„Prezența parlamentarilor la locul de muncă este fundamentală pentru (re)câștigarea încrederii cetățenilor în cea mai importantă instituție a democrației. Din păcate, în prezent cota de încredere în Parlament este mult prea mică – mai puțin de 1 român din 10 are încredere în Parlament. Proiectul își are originile într-o inițiativă cetățenească din 2015 (i74), pe care am lansat-o împreună cu mai mulți colegi din Fundația CAESAR. În fapt, a fost prima inițiativa de acest gen pentru consolidarea democraţiei româneşti. Atunci nu am reușit să strângem cele 100.000 de semnături. Astăzi, ca membru al Parlamentului României, sunt onorat și recunoscător să inițiez această propunere legislativă. Am promis în campanie că voi propune acest lucru și m-am ținut de cuvânt”, a declarat Sebastian Burduja, inițiatorul legii anti-chiul.
Recomandări
În expunerea de motive, inițiatorul legii a scris că fenomenul absenteismului deputaților și al senatorilor de la locul de muncă reprezintă o problemă pentru forul legislativ al României.
„Acest fenomen afectează încrederea cetățenilor în cea mai importantă instituție a democrației, dar poate periclita și funcționarea parlamentului, afectând nivelul de responsabilizare al deputaților și senatorilor. Prin prezenta propunere legislativă se are în vedere modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, mai precis modificarea procentului reținut din salariul brut lunar în cazul absentării nemotivate, modificare efectuată la Art. 29, alin. (1). O creștere a penalizării absențelor nemotivate va responsabiliza parlamentarii și va reduce acest fenomen”, a precizat deputatul Burduja.
Partenerii noștri