• Grefierii protestează faţă de îngheţarea salariilor în 2021
  • Protestele vor avea loc în mai multe oraşe din ţara şi în faţa sediului MAI

Grefierii protestează joi în fața prefecturilor din mai multe județe din țară, dar și în fața sediul MAI din capitală, față de înghețarea salariilor în 2021.

„Nu a trecut nici o săptămână de la învestirea guvernului, iar PNL își arată adevărata față. Dacă în timpul campaniei electorale aceștia promiteau numai lapte și miere, chiar fostul ministru al economiei, Virgil Popescu, susținea public că PNL nu va îngheța veniturile după alegerile parlamentare, acum rămânem surprinși să vedem că reducerea cheltuielilor salariale este una dintre primele măsuri ce urmează a fi adoptate. Discuțiile despre adoptarea ordonanței de urgență privind măsuri fiscal-bugetare, propusă spre aprobare, s-au purtat cu ușile închise, fără o consultare prealabilă și transparentă cu organizațiile sindicale și profesionale din sectorul bugetar”, se arată într-un comunicat al Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial.

Astfel, aceștia vor participa joi, între orele 10.00 și 12.00, la proteste în fața sediul MAI și a prefecturilor din Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Cluj, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Teleorman și Vâlcea.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sinidicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție Alba și Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federația PUBLISIND, în colaborare cu Asociația Grefierilor din România, au decis: susținerea formelor de protest organizate de sindicatele din Familia ocupațională , ca reacție la măsurile de austeritate anunțate de Guvern, ralierea și participarea cu efective de membri la acțiunile de protest din data de 31 decembrie 2020, între orele 10:00-12:00, privind pichetarea prefecturilor din țară, ca o primă formă de protest care va deschide calendarul acțiunilor ce se vor decide și organiza în anul 2021 în urma deciziei adoptate de Consiliul federal al Federației PUBLISIND”, se arată în comunicat.