- Evenimentul este organizat de Grupul de Inițiativă Civică I.O.R împreună cu Greenpeace.
- Un protest pentru salvarea celor 12 hectare retrocedate în parcul IOR va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, la gura de metrou Titan.
- Inițiativa, prin care se cere autorităților ca distrugerea spațiului verde să înceteze, iar bucata retrocedată să fie salvată și reintegrată în parc, a strâns deja 10.000 de semnături.
UPDATE
12:30 Aproximativ 1.000 de oameni protestează în zona stației de metrou Titan, într-un demers pentru salvarea celor 11 hectare retrocedate în parcul IOR, unde zeci de arbori de pe acest spațiu verde au fost tăiați ilegal în ultimele luni, sub ochii autorităților care au dat amenzi de 100 de lei pentru fiecare copac pus la pământ. Protestatarii se află pe bucata retrocedată din IOR, cerând salvarea acesteia, scrie Hotnews.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Un protest pentru salvarea celor 12 hectare retrocedate în parcul IOR va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, la gura de metrou Titan. Inițiativa, prin care se cere autorităților ca distrugerea spațiului verde să înceteze, iar bucata retrocedată să fie salvată și reintegrată în parc, a strâns deja 10.000 de semnături.
„O suprafață de 12 hectare din Parcul IOR, echivalentul a 12 terenuri de fotbal, e pe cale să fie pierdută pentru totdeauna din patrimoniul verde al comunității noastre. Lipsa de interes a autorităților pentru conservarea mediului natural și lăcomia speculatorilor imobiliari dezmembrează un spațiu verde vital în contextul poluării excesive în care trăim, dar și extrem de important pentru identitatea cartierului Titan și a Bucureștiului.”, spune grupul.
„Un oraș nu poate să respire cărămizi, borduri și betoane. Dezvoltarea economică a comunităților noastre nu trebuie să se facă în detrimentul spațiilor verzi, prin distrugerea parcurilor, ci dimpotrivă, prin ocrotirea și extinderea acestora”, spun activiștii.
Grupul de Inițiativă Civică I.O.R., un grup de cetățeni care locuiesc în jurul Parcului IOR, cer liderilor politici și autorităților abilitate să creeze un plan de reîntregire pentru Parcul IOR, să oprească degradarea premeditată a „zonei retrocedate”.
„Zonă retrocedată” din Parcul IOR este distrusă prin otrăvirea copacilor, tăieri ilegale și incendieri recurente, timp în care autoritățile închid ochii la distrugerea naturii de lângă noi. Grupul de inițiativă civică cere autorităților ca otrăvirea și tăierea arborilor din Parcul IOR să înceteze imediat și permanent, iar spațiul verde să redevină parc.
Citește și