• Manifestaţii anti-restricţii au avut loc în mai multe orașe ale țării în noapte de dumincă spre luni.
  • Oamenii au strigat „Libertate!”, „Hoții!” sau „Masca jos!”.
  • Prefectul Capitalei a anunțat că participanții la mitinguri vor fi amendați.

Mii de oameni au ieşit în stradă, în această noapte, în ciuda noilor restricţii impuse de Guvern, pentru a protesta faţă de măsurile anti-Covid.

UPDATE 10:00 Florin Cîțu: „Românii pot să protesteze atâta timp cât nu încalcă legislația. Îi înțeleg că au obosit”

„Românii pot să protesteze atâta timp cât nu încalcă legislația în vigoare. Dreptul de avea o opinie în Romania rămâne. Pentru mine e important să continue campania de vaccinare. Trebuie să găsim soluții pentru a-i ajuta pe români. Toți trebuie să respectăm legea”, a declarat premierul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

UPDATE 09:00 Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei: Toți cei care au fost la proteste vor fi identificați și sancționați

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei: „Colegii mei urmează să îi identifice pe cei toți cei care au participat la proteste și să aplice sancțiunile prevăzute de lege”

UPDATE 7.00 Prefectul Capitalei: „Știm foarte bine că din zona AUR există sprijin, există anumiți parlamentari care sprijină astfel de mișcări

Prefectul Capitalei le-a transmis un mesaj celor care au anunțat că vor ieși în stradă și astăzi.

„Le transmit că îi înțeleg, de un an de zile nici eu nu am ieșit cu prietenii și mie îmi place să mă plimb în parc seara. Trebuie să ne gândim că în București 1.500 de oameni au murit. Asta înseamnă zece blocuri a câte zece etaje. Dacă măcar unul dintre acei oameni ar putea fi salvat, pentru că noi facem un mic sacrificiu eu zic că merită.”

UPDATE 03:45 Senatoarea Diana Șoșoacă, printre protestatarii care merg în marș spre Piața Victoriei. „Ce aer plăcut e fără mască”, spune parlamentarul într-o transmisiune live pe o rețea de socializare.

UPDATE 03:16 Protestatarii au plecat de la Universitate și au pornit pe bulevardul Magheru din nou.

UPDATE 02:37 Protestul din București continuă.

UPDATE 02:20 Manifestaţii anti-restricţii sunt și în Sibiu.

UPDATE 01:59 Protest spontan și la Pitești. Sute de oameni s-au adunat în centrul oraşului, fiind nemulţumiţi de restricţiile puse în plan de guvernanţi. 

Protestatarii scandează „Libertate!”, „Demisia!” și „România, trezește-te!”.

UPDATE 01:50 Protestatarii au ajuns în fața Guvernului. Aceștia nu au purtat măşti şi au scandat lozinci anti-guvernamentale şi împotriva restricţiilor.

UPDATE 01:30 În București protestatarii se îndreaptă în marș către Guvern.

UPDATE 01:20 : Manifestații anti-restricții sunt și în Timişoara, oraşul cu cea mai mare incidenţă a numărului de cazuri de COVID-19.

Mai mulţi timişoreni au ieşit în stradă fără să poarte mască şi au scandat „Arafat, nu uita, Timişoara nu-i a ta”. 

UPDATE 01:19 Protestele continuă și la Arad. Mai multe autoturisme au claxonat în semn de protest față de noile restricții de deplasare impuse în weekend, scrie Aradon.ro.

UPDATE 01:00 Şi în Bucureşti, sute de oameni s-au adunat pe străzi, iar după miezul nopţii, oamenii încă mai protestau la Universitate. 

UPDATE 00:36 Sute de gălăţeni au ieşit în stradă, duminică seară, pentru a protesta față de noile restricţii de circulaţie impuse de Guvern începând cu acest weekend. Oamenii strigă ”Libertate”, ”Ieşiţi în stradă” şi au blocat circulaţia pe strada Brăilei.

UPDATE 20:03 Imagini surprinse pe străzile din Constanța

UPDATE 19:00 Peste o sută de persoane protestează, la Brăila, faţă de noile restricţii. Ei scandează lozinci precum „Libertate”, „Demisia” sau „Brăila, trezeşte-te”

ȘTIREA INIȚIALĂ

Manifestaţii anti-restricţii au loc în mai multe orașe ale țării. În Constanța, zeci de persoane participă la această oră la un protest faţă de restricții. Oamenii strigă „libertate”, „hoții” sau „masca jos”.

Protestatarii din Constanța mai strigă „deschideți HoReCa”, „jos Chițac” și „jos Guvernul”.

Mulți protestatari nu poartă masca de protecție.

Un protest similar, dar cu mai puțini participanți, are loc și la Timișoara.

Oamenii strigă „Arafat, nu uita, Timișoara nu-i a ta”. Nici aici oamenii nu poartă măștile, iar de la megafon li se spune că amenzile pe care le vor primi nu sunt legale.