• Un om a murit și alți doi au fost grav răniți, în urma unei explozii la rafinăria Petromidia.
  • Aproximativ 100 de oameni au protestat, marți, în fața sediului de la Rafinăria Rompetrol, din Năvodari.
  • Oamenii au cerut să fie încadrați într-o grupă de muncă superioară, concedii integrale, nu fracționale, dar și mărirea salariilor.

Explozia de la rafinăria Petromidia în care a murit un om și cinci au fost răniți aduce în prim-plan nemulțumiri mai vechi ale salariaților. Aproximativ 100 de muncitori s-au adunat marți dimineață în fața rafinăriei într-un protest spontan în care au cerut condițîi mai bune, concedii integrale și salarii proporționale cu riscurile la care se expun.

A fost o întâlnire spontană pur și simplu. În primul rând pentru colegul decedat și-n al doilea rând să spunem ce se-ntâmpla. Pericolul este foarte mare”, a spus unul din angajații rafinăriei.

Condițiile de muncă și siguranța personală sunt primele motive care îi nemulțumesc pe oameni.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS

„Să vină inspectorii ISU să vadă ventile legate de alte ventile cu sârmă, prin instalație. Așa trebuie să vină, nu cum au venit și-i duce pe unde vor ei”, a afirmat alt muncitor.

Muncitorii care au ieșit la protest vor și salarii mai mari față de cele actuale, țînând cont de riscurile la care sunt supuși, dat fiind că rafinăria a explodat de două ori în ultimii cinci ani, odată în august 2016, iar a două oară săptămâna trecută, pe 2 iulie 2021. În ambele situațîi au fost înregistrați morți din rândul salariaților.

Nu în ultimul rând oamenii se gândesc la pensie. O grupă de muncă superioară i-ar scoate mai devreme la pensie după o viață plină de riscuri în rafinărie.

„Sunt laborant chimist, mă duc în toate instalațiile și iau probe, puteam să fiu în momentul ăla sau un coleg de-al meu să ia de acolo și să bubuie”, a explicat alt angajat, care a manifestat.

Protestul vine pe fondul tragediei de la platforma Petromidia. Un om a murit și alți doi au fost grav răniți, în urma unei explozii la rafinărie.

Oficiali Rompetrol: Împreună să putem găsi soluții suplimentare pentru creșterea siguranției pe platforma Petromidia.

Oficialii Rompetrol au transmis un punct de vedere cu privire la mișcarea de protest a angajaților de pe platforma Petromidia:

„În cursul acestei dimineți, un grup de angajați s-a adunat în fața rafinăriei Petromidia, pentru a-și manifesta solidaritatea cu colegii răniți în incidentul de vineri. În același timp, au aprins lumânări în memoria colegului înmormântat în cursul zilei de ieri.

Ne alăturăm și le mulțumim pentru acest gest, într-un moment dificil pentru familia Rompetrol!

În același timp, acestia au discutat cu reprezentanții companiei, pentru ca împreună să putem găsi soluții suplimentare pentru creșterea siguranției pe platforma Petromidia. În contextul negocierilor sindicale în curs, legate de majorarea salariilor din contractul colectiv de muncă, aceștia și-au reiterat si dorințele și așteptările financiare.

Considerăm că doar printr-o strânsă colaborare între companie și toți cei care activează pe platforma Petromidia (angajați, contractori, subcontractori, furnizori de servicii și produse) putem găsi cele mai bune și mai sigure soluții pentru creșterea siguranței operaționale a unităților de producție și a personalului adiacent.

Cu sprijinul acționarilor, compania a alocat, în fiecare an, sume importante pentru modernizarea și revizia / verificarea unităților de producție, alinierea la noile tehnologii (senzori, unități de control de la distanță, sisteme de prevenire și monitorizare), reducerea impactului asupra mediului, dar și în ceea ce privește personalul și pregătirea lui (echipamente, simulări, exerciții, antrenamente etc.).

În condițiile actuale – activitatea de producție oprită și cercetarea în desfășurare, compania încearcă să găsească cele mai bune soluții pentru protejarea angajaților și menținerea locurilor de muncă în această perioadă.

Este responsabilitatea noastră, a companiei și a angajaților, să găsim și să implementăm cele mai bune soluții pentru o creștere continuă a gradului de securitate pe platformă. În același timp, împreună depunem toate eforturile pentru a menține în funcțiune această unitate, pentru a crea locuri de muncă, pentru a asigura combustibili de calitate în România și regiune, pentru a genera taxe și contribuții la bugetele de stat locale și centrale”, potrivit Departamentului de Comunicare al Rompetrol.