Provincia s-a supărat pe Capitală: Boc şi Fritz, nemulţumiţi că în Bucureşti restaurantele sunt deschise. Acuză că se fac prea puţine teste

„Ești cel mai tare în testare, ești luat de fraier”. Transilvania e nemulțumită de București. Primarii din Cluj și Timișoara se plâng ca ei închid orașele pentru că fac corect testele Covid, in vreme ce Bucureștiul și multe alte oraşe din ţară testează prea puțin şi fentează scenariul roşu.

Boc și Fritz sunt supărați că cele doua mari puteri ale Vestului, Timișoara și Cluj şi-au închis restaurantele şi din cauza asta cetăţenii lor sunt revoltaţi. 5.14 la mie e rata infectărilor în Timișoara și 3.41 la Cluj.

„Incorectitudinea criteriilor la nivel național omoară economia Clujului”, a fost replica lui Boc. Principiul „Să moară şi capra vecinului!” e folosit şi de primarul Timişoarei: „Noi am facut 2700 de teste, iar Caraş-Severin 40. 10% din testele țării le-am făcut noi!”, e strigătul lui Fritz.

„E un sentiment de frustrare la noi. Ne facem datoria şi testăm şi se întoarce împotriva noastră, pentru că cetăţenii nu beneficiază de restaurante deschise. Timişul testează peste media naţională.

O să ne facem datoria în continuare, însă ne exprimăm nedumerirea că cei care nu îşi fac datoria sunt premiaţi”, a spus Alin Nica, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, la Aleph News.

Exit mobile version