PSD a reintrodus creşterea pensiilor cu 40%, iar PNL amenință cu sesizarea CCR

PSD insistă ca pensiile să fie mărite cu 40 la sută, nu cu 14 procente, cât a decis Guvernul PNL. Iar partidul lui Ciolacu e în avantaj în momentul ăsta. Pentru că au majoritate în comisiile din Parlament, social-democrații au propus și au obținut o majorare cu 40 la sută.

Votul final va fi însă în plen și va fi foarte interesant ce se întâmplă acolo, în condițiile în care PSD n-a reușit să strângă cvorumul ca să fie votată moțiunea de cenzură contra Cabinetului Orban.

Știm deja ce se va întâmpla dacă Parlamentul va decide ca pensiile să fie majorate cu 40 la sută. Liberalii vor contesta legea la Curtea Constituțională, cum au anunțat.

Mai ales că PSD vrea să bage la pachet cu creșterea pensiilor și mărirea salariilor profesorilor, de anul ăsta, nu din 2021, cum vrea PNL. De unde bani? Din fondurile necheltuite ale primăriilor, a propus PSD, scrie economica.net.

Exit mobile version