TVA este taxa cel mai uşor de colectat, astfel că PNL ar pregăti majorarea acestei taxe, care ar putea fi aplicată rapid şi cu efect imediat, îi acuză social-democraţii pe liberali, spunând că acesta este motivul pentru care legea bugetului de stat nu a fost încă supusă dezbaterii şi adoptării.

„Conform economiştilor uneia dintre cele mai mari bănci din România, pentru a acoperi găurile din buget, Guvernul ar merge mai degrabă pe #majorareaTVA, pentru că măsura s-ar putea aplica rapid şi ar avea un efect imediat, întrucât TVA e cel mai uşor de colectat”, spun social-democraţii, pe Facebook.

Potrivit legii, cel mai târziu la 15 octombrie Legea bugetului de stat pe anul viitor trebuie supusă dezbaterii şi adoptării Parlamentului.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

PSD acuză că PNL amână proiectul legii bugetului până după alegeri pentru a nu se vedea ce se întâmplă dacă PNL ar rămâne la guvernare.

„Majorarea TVA s-ar vedea însă în proiectul de #Buget. De aceea PNL nu respectă Legea nr. 500/2002 şi nu prezintă bugetul pe anul următor înainte de #alegeri! Pentru ca românii să nu vadă ce îi aşteaptă dacă PNL rămâne la guvernare”, mai scriu social-democraţii.