alephnews Vezi versiunea web

PNL răspunde acuzațiilor PSD. Liberalii spun că demersurile riscă să blocheze investițiile și fondurile europene. PSD a anunțat că atacă în instanță hotărârile adoptate de Guvernul Bolojan

Paun Mihaela · 27 iul. 2026, 17:49

PNL răspunde acuzațiilor PSD. Liberalii spun că demersurile riscă să blocheze investițiile și fondurile europene. PSD a anunțat că atacă în instanță hotărârile adoptate de Guvernul Bolojan

UPDATE- PNL: PSD riscă să blocheze proiectele de investiții

Partidul Național Liberal reacționează după ce PSD a anunțat că atacă în instanță hotărârile adoptate de Guvernul Bolojan și sesizează Parchetul General. Într-un comunicat de presă, PNL respinge acuzațiile formulate de social-democrați și susține că acestea urmăresc transformarea interesului României „într-un instrument de confruntare politică și de blocaj”.

Liberalii afirmă că Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a exercitat atribuțiile cu respectarea Constituției și a legislației în vigoare și că toate actele adoptate au avut ca obiectiv protejarea intereselor României, respectarea angajamentelor din PNRR și evitarea pierderii fondurilor europene.

PNL: PSD riscă să blocheze proiectele de investiții

În comunicat, PNL susține că este „cinic” ca PSD să invoce respectarea angajamentelor din PNRR, în condițiile în care întârzierile și lipsa reformelor din ultimii ani ar fi pus în pericol miliarde de euro destinate României.

Liberalii afirmă că, în loc să contribuie la deblocarea proiectelor esențiale, PSD a ales să conteste în instanță măsuri care vizează protejarea investițiilor, dezvoltarea infrastructurii și respectarea obligațiilor europene ale României.

Liberalii acuză PSD de blocaj politic

PNL precizează că respectă dreptul oricărei formațiuni politice de a se adresa justiției, însă consideră că acțiunea PSD „sabotează practic efortul României de atragere a fondurilor europene” și tratează „cu rea-credință evidentă” măsurile adoptate de Guvernul Bolojan.

În finalul comunicatului, liberalii susțin că România are nevoie de responsabilitate, investiții și absorbția fondurilor europene, nu de acțiuni care pot întârzia proiecte strategice de dezvoltare. PNL afirmă că România „nu își poate permite blocarea investițiilor și a fondurilor europene din calculele politice toxice ale PSD”.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Partidul Social Democrat anunță că a inițiat demersuri juridice împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, pe motiv că Executivul ar fi adoptat acte care depășesc atribuțiile unui guvern demis. PSD susține că măsura reprezintă „prima etapă a unui proces de denunțare” a ceea ce numește „abuzurile sistematice” ale Guvernului.

Social-democrații afirmă că au susținut și continuă să susțină măsurile necesare pentru îndeplinirea angajamentelor asumate prin PNRR și pentru absorbția fondurilor europene, însă consideră că acestea trebuie adoptate cu respectarea Constituției și a legii.

Într-un comunicat de presă, PSD susține că, după demiterea de către Parlament, Guvernul Bolojan putea adopta doar acte de administrare curentă și acuză Executivul că a inițiat hotărâri de Guvern și politici publice cu efecte pe termen lung.

Social-democrații fac referire la Strategia națională pentru conservarea biodiversității și la Planul de acțiune aferent, despre care afirmă că pot avea consecințe asupra proiectelor de infrastructură, exploatării gazelor din Marea Neagră prin Neptun Deep și dezvoltării sectorului hidroenergetic.

PSD anunță că a contestat hotărârile adoptate în ședința de Guvern din 23 iulie 2026, precum și alte opt acte despre care susține că au fost adoptate cu încălcarea limitelor constituționale și legale.

PSD anunță acțiuni în instanță și la Parchet

Partidul anunță că, pe 28 iulie, va sesiza Curtea de Apel București cu o cerere de suspendare a executării hotărârilor deja publicate în Monitorul Oficial. De asemenea, PSD precizează că va contesta și actele care nu au fost încă publicate, imediat după apariția acestora.

Totodată, social-democrații anunță că vor sesiza Parchetul General, solicitând procurorilor să analizeze, în limitele competențelor legale, eventualele consecințe penale ale adoptării și punerii în aplicare a acestor acte.