•  Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a convocat din nou o şedinţă a Biroului Permanent al forului legislativ
  • „Avem pe ordinea de zi o lege extrem de importantă, aşteptată de milioane de români, anume legea privind dublarea alocaţiilor copiilor”, a declarat acesta

„Astăzi (luni – n.r.), pentru ora 13.00, am convocat din nou şedinţa Biroului Permanent al Senatului, în încercarea de a-i convinge pe colegii noştri să vină la serviciu. Colegii de la PNL şi USR lipsesc de o lună de la Biroul Permanent blocând Senatul. Avem o ordinea de zi o lege extrem de importantă, aşteptată de milioane de români, anume legea privind dublarea alocaţiilor. Printr-un cinism de nedescris, Guvernul Orban, printr-o ordonanţă de urgenţă, a blocat dublarea alocaţiilor pentru copii, Iohannis, cu acelaşi cinism a respins legea”, declară preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

El spune că intenţia social-democraţilor este ca ordonanţa să fie respinsă, iar alocaţiile pentru copii să fie dublate.

Noi nu găsim resurse, spune Guvernul, să dublăm alocaţiile pentru copii, dar găsim resurse să-i plătim pe chiulangii. De o lună senatorii PNL şi USR nu vin la serviciu, vin fără niciun fel de jenă la casierii, dar nu au decenţa de a vota această lege. Îi aştept azi la Parlament”, adaugă Cazanciuc.

Recomandări

CUM MĂNÂNCI CUMPĂTAT?
FĂ O ȘCOALĂ CA ACASĂ
ATACURI ÎN SIRIA
ISRAELUL LOVEȘTE YEMEN
TRUMP ÎȘI NUMEȘTE AMBASADORII
JURNALIȘTI MORȚI ÎN GAZA

Ultima şedinţă a Biroului Permanent al Senatului a avut loc în urmă cu două săptămâni, însă şedinţa de plen nu a mai avut loc, deoarece senatorii PNL şi USR au boicotat şedinţa.