PSD vrea să scoată România din UE, pentru că a depus amendamente la bugetul de stat care au un impact de 6% din PIB, spune premierul Florin Cîţu. El afirmă că are „încredere” că liberalii care vor depune amendamente vor indica şi sursa de finanţare, care să nu afecteze deficitul bugetar de 7,16%.
„Am primit lista amendamentelor, cele care au fost făcute publice. Impactul bugetar este de aproape 6% din PIB, deci asta înseamnă să ajungem la un deficitul de 13% din PIB. M-am uitat la sursa de finanţare şi vedem exact ce vrea să facă PSD cu România. Vrea să o scoată din Uniunea Europeană. Adică sursa de finanţare reprezintă contribuţia României la Uniunea Europeană. La Ministerul Finantelor, plătim contribuţia la UE. De acolo vrea PSD să ia banii, să ne scoată din Uniunea Europeană”, spune Florin Cîţu.
Prim-ministrul a fost întrebat despre amendamentul lui Ludovic Orban, de a oferi studenţilor câte 24 de călătorii feroviare între facultate şi localitatea de domiciliu.
„Am încredere că fiecare amendament depus de colegii mei va veni și cu sursa de finanțare. Nu putem depăși deficitul de de 7,16% din PIB”, conchide premierul.