- Mii de persoane au protestat în 24 de orașe din țară
- Prefectul Capitalei: „Știm foarte bine că din zona AUR există sprijin, există anumiți parlamentari care sprijină astfel de mișcări”
- Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei: „Colegii mei urmează să îi identifice pe toți cei care au participat la proteste și să aplice sancțiunile prevăzute de lege”
UPDATE 11:00 – Jandarmeria anunță că au fost aplicate 219 sancțiuni până la această oră
„Organizatorilor și participanților 219 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 99.000 de lei, în principal, pentru nedeclararea manifestațiilor, desfășurarea acestora în intervalul de timp în care normele legale prevăd restricționarea circulației și permit deplasarea în afara locuinței pentru motive strict reglementate, precum și pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară”, se arată în comunicatul emis de Jandarmeria Română.
În 7 dintre cele 24 de localități în care au avut loc manifestații publice, s-a depășit numărul maxim de participanți prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane.
Jandarmeria Capitalei a anunțat că a aplicat 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.000 până acum.
Știre inițială
Mii de persoane au ieșit în stradă în 24 de orașe din țară pentru a proteste față de măsurile restrictive. Sorin Despina, purtătotorul de cuvânt al Jandarmerie Române, a vorbit la Aleph News despre sancțiunile aplicate participanților la manifestații.
„Reținute nu, nu se pune problema. Participarea la protest sau nerespectarea măsurilor de protecție sanitară constituie contravenție și nu se poate dispune măsura reținerii”, a spus Sorin Despina.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române a declarat că operațiunea de identificare a participanților la proteste este încă în desfășurare.
„Este o situație în desfășurare. Colegii mei urmează să îi identifice pe cei toți cei care au participat și să aplice sancțiunile prevăzute de lege”, a spus Sorina Despina la Aleph News.
„Este important faptul că toate s-au desfășurat fără incidente. Am reușit să asigurăm siguranța tuturor participanților, cât și a celorlalți cetățeni. (…) Nu au fost incidente violente, nu au fost rețineri. Nu a fost folosit echipamentul de intervenție din dotare”, a adăugat Sorin Despina.
„Sancțiuni s-au aplicat în toate orașele. Nu am număr, pentru că ele se aplică în continuare. Au fost 24 de orașe.”