• Putin a declarat că îl preferă pe Biden la Casa Albă, decât pe Trump, fiind un candidat favorabil în ceea ce privește interesele Rusiei.
  • Putin a respins îngrijorările că Biden nu mai e în stare să conducă SUA.
  • Mandatul lui Trump din 2017 până în 2021 a fost învăluit de acuzații că i-a arătat prea multă simpatie lui Putin.
  • Putin a spus că politica americană cu privire la Rusia este „dăunătoare și greșită” și a sugerat că Trump are dreptate să arunce „săgeți” asupra viitorului NATO.

Putin a spus că Joe Biden ar fi un președinte american mai bun în ceea ce privește Rusia decât Donald Trump și a respins îngrijorările privind vârsta omologului său și eligibilitatea sa pentru funcție, scrie Financial Times.

Comentariile lui Putin sunt primele privind alegerile prezidențiale din acest an, pe măsură ce tensiunile dintre Democrați și Republicani cresc pe fondul eforturilor Casei Albe de a trimite mai mult ajutor militar în Ucraina.

Întrebat într-un interviu la televiziunea de stat pe cine ar alege dintre Biden și Trump, Putin a spus că liderul american în funcție este „mai experimentat, predictibil și un politician old-school”, adăugând că Rusia „ar lucra cu orice președinte american care câștigă încrederea poporului american”.

Recomandări

CRĂCIUNUL ESTE DESPRE PACE
UN „GO TO HELL” FESTIV
ALERTĂ ÎN MAREA BALTICĂ
CARE-I ADEVĂRUL?
APUNE ERA TIKTOK?

Comentariile președintelui rus vin la o zi după ce Biden l-a acuzat pe Trump că „se închină la un dictator rus”, în timp ce-i ruga pe republicanii din Congres să-l sfideze pe Trump și să sprijine ajutorul pentru Ucraina.

Mandatul lui Trump din 2017 până în 2021 a fost învăluit de acuzații că i-a arătat prea multă simpatie lui Putin. Serviciile americane au evaluat că Rusia a interferat în cursa pentru Casa Albă din 2016 pentru a-l ajuta pe Trump să o învingă pe Hillary Clinton.

Putin a sugerat miercuri că îngrijorările privind vârsta lui Biden și acuitatea sa mintală fac parte dintr-o campanie prezidențială care a devenit „tot mai vicioasă”, spunând că el nu vede niciun semn că omologul său n-ar fi potrivit pentru Biroul Oval.

La ultima lor întâlnire din Geneva, în 2021, Putin își amintește că „se spunea deja de Biden că nu e competent, dar eu n-am văzut nimic de genul. Da, se uita la notițe, și să fiu sincer, și eu m-am uitat la ale mele. Nu-i mare lucru. Da, a dat cu capul de elicopter când ieșea din el – dar câți dintre noi n-am dat cu capul de ceva?”, a spus președintele rus în apărarea lui Biden.

În ciuda susținerii acoperite a lui Biden, Putin a spus că politica americană cu privire la Rusia este „dăunătoare și greșită” și a sugerat că Trump are dreptate să arunce „săgeți” asupra viitorului NATO.

SUA au oferit Ucrainei un ajutor militar și financiar crucial de când Putin a ordonat invazia pe scară largă a țării în urmă cu doi ani, dar se luptă să obțină sprijinul Congresului pentru o nouă rundă de finanțare de 60 de miliarde de dolari, pe fondul unui val de ostilitate republicană condusă de Trump.

Fostul președinte american, Donald Trump, a spus săptămâna trecută că ar încuraja Rusia să facă „ce naiba vrea” cu țările NATO care nu îndeplinesc obiectivele bugetare ale Alianței.

„Probabil există niște logică în punctul său de vedere” la condiționarea sprijinului SUA pentru aliații NATO prin împlinirea obiectivelor Alianței, în prezent la 2% din PIB, a spus Putin. „În schimb, nu e nicio logică la punctul de vedere al Europenilor – ei vor ca SUA să continue să îndeplinească anumite lucruri pe gratis, așa cum au făcut de când a fost NATO înființată. Dacă SUA cred că nu mai au nevoie de NATO, e fix decizia lor”, a adăugat Putin, spunând că „Trump are propriile viziuni asupra modului în care relațiile SUA cu aliații ar trebui să se dezvolte”.

Citește și