• Putin a ordonat începerea unor exerciții nucleare strategice. Acestea implică lansări de rachete balistice.
  • Exerciţiile reprezintă cea mai recentă demonstraţie de forţă a Moscovei, într-un moment de tensiune acută cu Occidentul din cauza Ucrainei.
  • Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat începerea exerciţiilor.

Putin a ordonat începerea unor exerciții nucleare strategice. Acestea implică lansări de rachete balistice, a anunţat agenţia de presă RIA, citată de Kremlin.

Exerciţiile reprezintă cea mai recentă demonstraţie de forţă a Moscovei, într-un moment de tensiune acută cu Occidentul, din cauza Ucrainei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat începerea exerciţiilor.

Separat, preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin, a luat parte la exerciţiile militare, alături de Putin, de la un centru de la Kremlin, a raportat presa de stat din Belarus.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Exerciţiile urmează unei serii uriaşe de manevre ale forţelor armate ale Rusiei în ultimele patru luni, care au inclus o creştere a trupelor – estimate de Occident la 150.000 sau mai mult – în nordul, estul şi sudul Ucrainei. Rusia neagă că ar plănui să atace Ucraina.

Putin spune că țara sa este una dintre principalele puteri nucleare ale lumii

Putin şi alţi oficiali de rang înalt se referă frecvent la faptul că Rusia, împreună cu Statele Unite, sunt unele dintre principalele puteri nucleare ale lumii.

O bombă lansată de către separatiștii proruși a ucis un soldat ucrainean. Bombardamentele au fost lansate sâmbătă dimineaţa de separatiştii pro-ruşi, în estul Ucrainei. Acolo, violenţele din această săptămână, în cadrul unui conflict de lungă durată, au stârnit îngrijorarea că ar putea fi declanşatorul unei acţiuni militare ruseşti.

Armata ucraineană a precizat pe pagina sa de Facebook că a înregistrat 19 încălcări ale încetării focului de către separatişti de la începutul zilei, comparativ cu 66 de cazuri în ultimele 24 de ore. Lansările de bombe din ultimele ore au dus la evacuarea unei părți din populație.

Separatiştii au deschis focul asupra a peste 20 de aşezări, folosind artileria grea, care a fost interzisă de acordurile de la Minsk, a precizat armata, potrivit Reuters.