• Județele Tulcea și Galați au fost alertate aerian din cauza dronelor rusești care au lovit în apropierea graniței.
  • Aeronave turcești F-16 au decolat de la Fetești pentru misiuni de poliție aeriană.
  • Sistemul de supraveghere radar al Armatei României nu a indicat pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național.

Zone din județele Galați și Tulcea au fost alertate de două ori noaptea trecută, în jurul orelor unu și cinci, iar avioane turcești F-16 au decolat de la Fetești pentru misiuni de poliție aeriene, din cauza mai multor valuri de atacuri cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, Ismail și Reni, anunță Ministerul Apărării și Securității.

Chiar dacă sistemul de supraveghere radar al Armatei României nu a indicat pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național, echipe ale MApN execută, în această dimineață, verificări suplimentare în teren, în zona Ceatalchioi, din județul Tulcea. Îți explică situația Constantin Spînu, purtătorul de cuvânt al MApN.

De ce atacă Rusia atât de aproape de granița României?

În primul val, 9 drone au fost doborâte iar în al doilea var s-au doborât 12 drone. Rămășițele acestor drone au rănit 4 persoane și au cauzat multe pagube. Armata ucraineană spune că au doborât toate aceste drone. De cel puțin 4 ori, astfel de drone rusești au fost găsite pe teritoriul României. Din punct de vedere militar, dronele nu au un efect mare la țintă. Astfel de atacuri sunt ilegale, tocmai de aceea Rusia nu recunoaște acest atac.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

Citește și