alephnews Vezi versiunea web

Putin cere ca 95% din populația care trăiește în zonele anexate din Ucraina după invazia Rusiei din 2022 să se identifice drept „rusă” până în 2036. Ce prevede decretul semnat de Președintele rus

Sandu Maria · 26 nov. 2025, 20:24

Putin cere ca 95% din populația care trăiește în zonele anexate din Ucraina după invazia Rusiei din 2022 să se identifice drept „rusă” până în 2036. Ce prevede decretul semnat de Președintele rus

Putin a semnat un decret intitulat „Strategia politicii naționale a Rusiei pentru perioada până în 2036”, care prevede măsuri ca până în 2036, 95% din populația din zonele anexate de Rusia după invazia din 202 să se identifice drept „rusă”, scrie Reuters.

Legăturile istorice dintre Rusia și Ucraina, încă dinaintea erei sovietice, au făcut ca o parte din ucraineni să fie tradițional simpatizanți ai Rusiei și majoritatea să fie bilingvi. Însă de la invazie, această simpatie a dispărut, iar sondajele arată o scădere semnificativă a folosirii limbii ruse.

Președintele ucrainean Voloimir Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită să accepte planul de pace susținut de SUA pentru a încheia cel mai sângeros și devastator conflict din Europa după Al Doilea Război Mondial. Totuși, Ucraina este precaută, temându-se că va fi forțată să accepte un acord în mare parte în favoarea Rusiei, inclusiv prin concesii teritoriale.

Putin a lansat invazia în februarie 2022, susținând că scopul era să „demilitarizeze și denazifice” Ucraina și să elibereze vorbitorii de limbă rusă din est, care, potrivit Kremlinului, erau supuși „discriminării evidente”.

În termen de șase luni, regiunile Donețk, Luhansk, Herson și Zaporojie au fost anexate de Rusia, deși Moscova nu controlează militar în totalitate aceste teritorii.

Documentul, care va intra în vigoare în ianuarie, arată că preluarea controlului asupra regiunilor estice a „creat condițiile pentru refacerea unității teritoriilor istorice ale statului rus”.

Acesta subliniază necesitatea „adoptării unor măsuri suplimentare pentru consolidarea identității civice ruse în ansamblu”, promovarea folosirii limbii ruse și combaterea „eforturilor statelor străine ostile de a destabiliza relațiile interetnice și interconfesionale și de a crea diviziuni în societate”.

„Rezultatele aplicării acestei strategii vor fi evaluate prin monitorizarea atingerii următorilor indicatori țintă până în 2036: nivelul identității civice ruse totale (conștiința civică) – cel puțin 95%” declară decretul.

Putin pune de multl timp la îndoială identitatea istorică a Ucrainei ca fiind distinctă de cea a Rusiei.

Pe lângă opoziția față de extinderea NATO spre est începând din anii 1990, Putin a făcut din apărarea vorbitorilor de limbă rusă și reunificarea cu zonele considerate istorice rusești un pilon central al „operațiunii militare speciale” desfășurate în Ucraina.

Limba ucraineană este singura limbă de stat în Ucraina din 1991, după prăbușirea URSS și obținerea independenței, însă autoritățile de la Kiev resping orice acuzație că vorbitorii de rusă ar fi discriminați.

Rusia susține că ideologia neo-nazistă ar fi pătruns în viața publică ucraineană încă din 2014, când o revoltă populară a forțat președintele pro-rus să fugă din țară.