Putin: „China și Germania se îndreaptă spre statutul de superputeri, pe măsură ce influența SUA scade”

Putin - Trump

Epoca în care SUA şi Rusia decideau asupra celor mai importante problemele ale lumii a trecut, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, susținând că acum China și Germania se îndreaptă spre statutul de superputeri, scrie Reuters.

Adresându-se la o întâlnire a Clubului de discuții Valdai, Putin a sugerat că rolul Statelor Unite a scăzut, alături de cel al Marii Britanii și Franței, în timp ce Beijingul și Berlinul – din punct de vedere al importanţei politice și economice – se îndreaptă spre statutul de superputeri.

Dacă Washingtonul nu este pregătit să discute probleme globale cu Moscova, Rusia este pregătită să aibă astfel de discuţii cu alte naţiuni, a subliniat Putin.

Liderul de la Kremlin a mai spus că Washingtonul nu mai pot pretinde la excepţionalism şi s-a întrebat de ce ar vrea să o facă.

Înaintea alegerilor prezidențiale din SUA din 3 noiembrie, Putin a spus că speră că noua administrație va fi pregătită pentru un dialog cu privire la securitate și controlul armelor nucleare.

Săptămâna trecută, Washingtonul a respins o propunere a rușilor pentru o prelungire necondiționată de un an a ultimului tratat ce limitează armele nucleare strategice din SUA și Rusia, numind refuzul „un non-starter”.

Noul acord START (Strategic Arms Reduction Treaty), semnat în 2010, urmează să expire în februarie. Acesta restricționează numărul de focoase nucleare strategice pe care Rusia și Statele Unite le pot desfășura, precum și rachetele și bombardierele care le transportă.


	
Exit mobile version