Vladimir Putin anunță că e gata să dea gratuit vaccinul Sputnik-V celor de la ONU

ONU se află în fața unui gest de generozitate din partea Rusiei, după ce președinele rus s-a oferit marți să furnizeze mostre din vaccinul Sputnik-V, într-o conferință dedicată celei de-a 75 a aniversări a Adunării Generale, relatează AP.

„Rusia este gată să ajute ONU cu toate cele necesare, cu ajutor profesional, și mai ales să furnizeze vaccinul, pe gratis, tuturor angajaților organizației și voluntarilor care vor vaccinul“, a continuat Putin, care a anunțat vaccinul luna trecută și a menționat că până și fiica sa a fost printre cei care s-au vaccinat.

Președintele rus a descris propunerea generoasă ca fiind răspunsul la o solicitare în masă: „Unii colegi de la ONU au întrebat de acest vaccin, iar noi nu vom rămâne indiferenți“.

Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt ONU, a spus: „Îi mulțumim președintelui Putin pentru această ofertă generoasă, pe care echipa noastră medicală o va studia“.

Doar rezultatele unor studii asupra vaccinului au fost publicate, ceea ce îi face pe specialiști să fie sceptici cu privire la eficiența acestui vaccin și dacă este gata de a fi folosit pe scară largă.

Mai mult, au început să apară glume pe internet despre efectele adverse ale vaccinului.

Oricare din noi am putea contracta virusul. Virusul nu discriminează, vedem că nu a scutit personalul de la ONU, liderii și entitățile regionale“, a spus Putin.

Exit mobile version