alephnews Vezi versiunea web

Putin la 72 de ani spune că succesiunea este mereu în gândurile sale

Mihalașcu Diana · 4 mai 2025, 16:06

Putin la 72 de ani spune că succesiunea este mereu în gândurile sale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, cel mai longeviv lider de la Kremlin de la Stalin încoace, a declarat într-un interviu difuzat duminică că se gândește mereu la succesiune și a sugerat că ar putea exista o competiție între mai mulți candidați, scrie Reuters.

Putin, fost locotenent-colonel KGB, a preluat președinția Rusiei în ultima zi a anului 1999 de la Boris Elțin, a condus țara până în 2008, a fost premier până în 2012, iar apoi din nou președinte până în prezent.

„Mă gândesc întotdeauna la asta,” a spus Putin, în vârstă de 72 de ani, în cadrul unui documentar dedicat celor 25 de ani de conducere. El a afirmat că, în cele din urmă, alegerea îi va aparține poporului rus și că ar trebui să existe mai multe opțiuni pentru ca cetățenii să poată decide. Deocamdată, nu există un succesor clar, însă, potrivit Constituției, în cazul în care președintele nu-și poate îndeplini atribuțiile, premierul – în prezent Mihail Mișustin – ar prelua temporar conducerea.